CFR Cluj

Informaţii generale

Nume complet

Fotbal Club CFR 1907 Cluj

Poreclă

Ardelenii, Feroviarii

Data fondării

1907

Stadion

Dr. Constantin Rădulescu
(23.500 locuri)

Campionat

Finanţator

Preşedinte

Antrenor

Site web

Palmares

Naţional

Campionatul României (2)
Cupa României (3)
Supercupa României (1)

Echipament

Acasă

Deplasare

Alternativ

CFR Cluj este un club de fotbal din România, înfiinţat în anul 1907 în oraşul Cluj. Echipa a câştigat de două ori titlul de campioană naţională, în 2008 şi în 2010.

De-a lungul istoriei a participat cel mai mult în diviziile B şi C, însă a promovat şi în A, rămânând acolo în perioada 1969-1976, când cea mai bună performanţă a fost locul 5.

La începutul anilor 2000, echipa aflată în Divizia C a fost preluată de omul de afaceri Árpád Pászkány şi după doar câteva sezoane, în 2004, a promovat în Divizia A. În 2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, a obţinut eventul, câştigând Liga I şi Cupa României. În 2009 şi-a păstrat a doua competiţie a ţării, în campionat încheind însă pe locul patru. În 2010 a câştigat pentru a doua oară titlul de campioană a României.

Istoric

1907-1920

KVSC, echipa feroviarilor clujeni, precursoarea CFR-ului de astăzi, a luat fiinţă în noiembrie 1907, la 2 ani de la disputarea primei partide oficiale de fotbal la Cluj. Potrivit documentelor vremii^{[necesită citare]}, este a treia echipă înfiinţată la Cluj şi a zecea apărută pe teritoriul actual al României. Primul rezultat a fost o înfrângere cu 0-23 în faţa celor de la KKAC. Următoarele rezultate, tot mai strînse, o plasează la sfîrşitul sezonului pe ultima treaptă (a treia) a clasamentului - participau doar trei echipe. Un an mai tîrziu, în 1908, KVSC marchează 2 goluri în poarta celebrului Károly Zsák, portarul titular al echipei naţionale de fotbal a Ungariei, în meciul cu 33 FC Budapesta, încheiat cu scorul de 2-8. Au urmat succese şi în meciurile de campionat - rezultatul: locul 2 în sezoanele 1908-1909 şi 1909-1910. Încă din vara lui 1910, meciurile dintre studenţi şi feroviari, KKAS - KVSC, devin adevăratele derby-uri fotbalistice ale Clujului, prefaţînd orgolioasele dispute din a doua jumătate a secolului. Feroviarii cîştigă pentru prima oară campionatul la a patra ediţie la care participă, 1910-1911, impunîndu-se în partida decisivă cu 3-2 în faţa studenţilor, la capătul unui meci dramatic. La acea dată Clujul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, motiv pentru care echipa a evoluat contra unor combatante maghiare.

Competiţia se dezvoltă, rapid, înspre un campionat, format din pînă la opt echipe. În 1912 formaţia feroviarilor şi-a schimbat denumirea în KTC, Kolozsvári Torna Club. Anul 1913 consemnează un eveniment istoric viaţa echipei: KTC joacă la Cluj împotriva lui Ferencváros, campioana Ungariei, scor 0-7. Imediat după război, 1918-1920, CFR-iştii clujeni îşi trec în palmares două titluri de campioni districtuali, la mare luptă cu studenţii, rebotezaţi KEAC din KKAS. În contextul reorganizării activităţii sportive în cadrul României Mari, echipa şi-a schimbat numele în CFR (Căile Ferate Române).

1921-1945

În aprilie 1921, oficialii CFR Cluj participă la Bucureşti la adunarea generală a Federaţiei Societăţilor Sportive din România, adunare convocată în vederea unificării Federaţiei de Sport din România cu cele din teritoriile alipite după Primul război mondial. Conducătorii feroviarilor clujeni acceptă înscrierea CFR-ului în primul campionat al României întregite, în sezonul 1921-1922. Structurat pe faze districtuale şi regionale, fotbalul românesc interbelic moşteneşte deja proverbiala grosolană lipsă de sportivitate de dinainte de Primul Război Mondial. Rapoartele poliţiei şi ale Comitetului Regional de Fotbal consemnează manifestări violente la meciurile CFR-ului de la Cluj. În 1922, la derby-ul local Victoria Cluj - CFR Cluj toţi cei 22 de jucători intraţi pe teren se aflau sub influenţa alcoolului. În toamna aceluiaşi an, altercaţia dintre fanii lui CA Cluj şi cei ai feroviarilor provoacă prăbuşirea unui colţ de tribună, accident soldat cu rănirea mai multor suporteri. CFR-ul se confruntă, însă, nu doar cu probleme disciplinare, ci şi cu grave probleme organizatorice: în 1923, zece titulari au demisionat de la echipă şi s-au transferat la alte asociaţii. Promovaţi în locul demisionarilor, juniorii CFR-işti, grupaţi în jurul mai experimentaţilor Makssai şi Kronstadter, ajung să arbitreze sezonul următor lupta pentru titlu dintre “U” Cluj şi Victoria. Universitatea cîştigă primul său titlu districtual în 1924, în urma unui meci extrem de tensionat cu CFR Cluj, încheiat cu 2-1 pentru “alb-negri” într-un final disputat cu porţile închise după evacuarea spectatorilor, vizibil turbulenţi pe parcursul primelor 75 de minute.

Primul rezultat de răsunet din istoria CFR-ului vine în 1924: 1-1 cu tripla campioană a României Chinezul Timişoara, joc prilejuit de inaugurarea stadionului CFR, situat în vecinătatea Atelierelor feroviarilor. În anii următori, CFR-ul continuă să joace bine, ameninţînd echipele care luptau pentru titlu. Nesprijinită de noua conducere a Căilor Ferate Cluj, instalată în 1926, echipa se retrage din campionat în chiar anul în care ar fi trebuit să celebreze două decenii de istorie. Feroviarii revin cu succes în activitatea competiţională în sezonul 1928-1929, învingînd atît pe “U”, cît şi pe România Cluj, însă lipsurile financiare îi forţează curînd la un al doilea abandon, în ediţia 1930-1931. Reformarea fotbalului românesc, prin înfiinţarea, în septembrie 1932, a Diviziei Naţionale, îi prinde astfel nepregătiţi pe CFR-işti, care nu pot emite pretenţii la accederea în primul eşalon valoric în faţa Universităţii Cluj. Anul următor, la mare luptă cu CA Cluj, feroviarii pierd în ultima etapă oportunitatea promovării din oficiu în prima ligă, rămînînd în continuare în district. Cînd, după încă un sezon, se impun din nou la nivel districtual, CFR-iştii nu promovează decît în Divizia B, atunci înfiinţată. Pînă în ‘38, “alb-vişinii” reuşesc “performanţa” de a cădea înapoi în district, în ciuda sistemului de baraje foarte favorabil trupelor din eşaloanele superioare. Promovaţi direct în B în 1940, după desfiinţarea Diviziei C, CFR-iştii sînt stopaţi în ascensiunea lor promiţătoare de Dictatul de la Viena. După încheierea războiului, feroviarii clujeni sînt primii fotbalişti din România care ies “în iarbă”, evoluînd cu succes, pe 1 şi 2 aprilie 1945, în compania colegilor din Simeria (9-4) şi Braşov (6-0).

1946-1958

În toamna lui 1945, CFR se înscrie în divizia districtuală care avea să stabilească cele două reprezentante ale Clujului în reînfiinţata Divizie A la fotbal. Feroviarii termină pe 3 în una din cele două serii şi sînt distribuiţi în Divizia C, la capătul unui sezon în care Ferar Cluj şi Universitatea Cluj promovează în A. Întărită cu cîţiva jucători de la Victoria Cluj, CFR-ul termină anul următor pe primul loc în seria a III-a din C. Finalul turului sezonului 1947-1948 îi găseşte pe CFR-işti pe poziţia a III-a în B, cu şanse minime de promovare. Şi totuşi, 2 luni mai tîrziu, CFR juca în Divizia A, profitînd de situaţia financiară precară a clujenilor de la Ferar. Oficialii feroviari obţin fuziunea cu această echipă, sub numele de CFR Cluj. În chiar primul lor meci în Divizia A, CFR-iştii obţin un rezultat memorabil, 2-2 împotriva campioanei UTA Arad. În ciuda rezultatelor oscilante, feroviarii se salvează fără probleme de la retrogradare. Sezonul următor propulsează CFR-ul, din nou în premieră, pe primul loc în campionat, la finele etapelor a III-a şi a IX-a. Sincopele incredibile din retur şi decizia federaţiei de a restrînge numărul prim-divizionarelor prin retrogradarea a patru echipe duc la căderea CFR-ului din Cluj - trupă cu patru internaţionali români la acea vreme - în Divizia B, la sfîrşitul stagiunii ‘48-’49. În 1950, CFR-ul schimbă nu doar eşalonul, ci şi numele: la jumătatea secolului trecut, prin decizie “de sus”, toate echipele feroviare din ţară, inclusiv Rapid, devin “Locomotive”. Părăsită de titularii din Divizia A, Locomotiva Cluj mizează pe un consistent contingent de medici ajunşi de la Universitatea prin detaşarea lor la Spitalul CFR. Foştii “U”-şti, jucători foarte experimentaţi, nu reuşesc, însă, să readucă trupa feroviarilor în prima divizie. În ‘57, CFR-ul, antrenat de fostul celebru internaţional Ştefan Dobai, evoluează penibil, retrogradînd în Divizia C în chiar anul semicentenarului clubului.

1958-1969

Deşi surclasată în campionat, CFR-ul ajunge în divizia secundă, beneficiind de o redimensionare a numărului de echipe din B. Promovarea e dublată pentru CFR-işti, în 1960, de bucuria cîştigării Cupei Congresului al VIII-lea al PCR, trofeu pe care şi-l adjudecă după ce trec de marile rivale locale Rapid şi Ştiinţa Cluj. În acelaşi an, fotbalul clujean este martorul unuia dintre cele mai nefericite momente ale istoriei sale: divizionarele B CFR şi Rapid sînt împinse de înalţi responsabili locali să fuzioneze, din dorinţa ca judeţul Cluj să poată da o a doua echipă de primă mînă pe lîngă Ştiinţa Cluj. Clubul Sportiv Muncitoresc Cluj (CSMC), vectorul de performanţă fotbalistică al muncitorilor feroviari şi pielari de sub Feleac, ia astfel naştere prin selecţionarea celor mai buni jucători de la CFR şi Rapid, sub conducerea tehnică a celui care avea să devină cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor, Ştefan Covaci. Din două echipe bune se încropeşte, însă, una proastă. Presimţind parcă finalul penibil al CSMC-ului, atît Regionala CFR, cît şi Fabrica pe Pielărie şi Încălţăminte continuă să-şi susţină, separat, echipe de fotbal proprii, la nivel de amatori. Astfel, după fuziunea dintre CFR şi Rapid, sportul feroviar continuă sub forma echipei Depoul de Locomotive Cluj. Din ediţia ‘64-’65, CFR-iştii renunţă la girarea managerială a CSMC-ului. În acelaşi sezon, echipa de amatori a feroviarilor clujeni, Depoul de Locomotive, promovează în campionatul regional, acolo unde, două campionate mai tîrziu, sînt la un pas de accederea în Divizia C, însă pierd la limită barajul. Totuşi, imediat după baraj, amatorii din campionatul regional se văd direct în Divizia B: are loc a cincea fuziune din istoria fotbalului feroviar clujean - în 1967, Clujeana îşi cedează locul în eşalonul secund, iar noua echipă se înscrie în campionatul ‘67-’68 sub denumirea CFR Cluj. După un sezon fluctuant în ediţia ‘67-’68, feroviarii au un parcurs impecabil un an mai tîrziu, cînd echipa doctorului Rădulescu, în formula-tip Naghel (Hăşmăşan) - Ţegean, Dragomir, Soos, Roman - Alexandru Vasile, Uifăleanu (Stîncel) - Bretan, Petru Emil, Mazurakis şi Petrescu reuşeşte o nouă promovare în Divizia A.

1969-1976

În sezonul consecutiv promovării, CFR-iştii confirmă, pe etapă ce trece, prognozele pesimiste ale specialiştilor care vedeau trupa clujeană drept o certitudine în privinţa retrogradării. Numai forma la fel de proastă a contracandidatelor menţin încă vii, la finele turului campionatului ‘69-’70, speranţele suporterilor feroviarilor într-un miracol. Miracolul se petrece în ultima rundă a unui retur în care, graţie şi aportului unor achiziţii din intersezon, CFR-ul obţine cîteva victorii memorabile. Următorul an e unul şi mai slab. Lipsa de coeziune între compartimente şi valoarea generală scăzută a echipei o aduc pe CFR în aceeaşi situaţie ca în anul precedent: salvarea de la retrogradare amînată pînă în ultima etapă. Lupta în doi cu Progresul e cîştigată de CFR, care obţine, dramatic, contra celor de la UTA Arad, punctul necesar menţinerii în prima divizie. Echipa nu se regăseşte nici în campionatul ‘71-’72, ocupînd ultima poziţie în clasament o jumătate de tur, cu o singură victorie în prima parte a sezonului. Cu opt victorii, două egaluri şi doar cinci înfrîngeri, băieţii din Gruia se clasează pe locul 2, imediat după campioana acelei ediţii, într-un top al eficacităţii în a doua jumătate a întrecerii. Verdictul continuării în Divizia A se amînă, a treia oară consecutiv, pentru ultima etapă, într-un meci în deplasare cu Steagul Roşu Braşov. O nouă salvare, iarăşi pe seama jocului rezultatelor.

Echipa sudată de doctorul Rădulescu în atîtea ediţii de foc ale Diviziei A îşi arată, în fine, adevăratul potenţial, ocupînd la finele ediţiei ‘72-73 cel mai bun loc din istoria grupării feroviare clujene de pînă în acel moment - locul 5. Adus de la Universitatea Cluj la schimb cu Soo, Mihai Adam inspiră, prin golurile sale, marea performanţă a unui CFR cu o formulă-tip: Gadja - Lupu, Dragomir, Penzeş, Roman - Marius Bretan, Cojocaru (Vişan) - Sorin Bretan, Ţegean (Pripici), Adam, Petrescu (Bucur). Bucuria sezonului excelent este dublată, peste vară, de cea a inaugurării arenei din Gruia cu prilejul unui meci-eveniment împotriva selecţionatei Cubei. În momentul în care toţi specialiştii aşteptau confirmarea din partea lor, CFR-iştii dezamăgesc din nou. Termină campionatul pe locul 14 din 18 echipe, dar scapă, ce-i drept, de retrogradare fără emoţiile din primele trei ediţii de după revenirea în Divizia A. Echipa se consolează cu trofeul de golgheter obţinut de Mihai Adam.

Sezonul 1974-1975 este unul amestecat pentru Adam, Bretan şi compania. Echipa rămîne multă vreme în partea inferioară a clasamentului şi termină undeva la mijlocul ierarhiei. Anul următor avea să fie ultimul în Divizia A pentru generaţia ‘70. CFR-iştii încep senzaţional, înving cu 3-1, în chiar prima etapă, campioana Dinamo Bucureşti, cu Dinu, Dudu Georgescu şi Mircea Lucescu în teren. Încet, dar sigur, feroviarii se afundă, însă, în subsolul clasamentului. Miracolele din anii 1970-1973 nu se mai produc, iar CFR-ul retrogradează în B, braţ la braţ cu marea rivală locală Universitatea, într-unul din cele mai dezamăgitoare sezoane din istoria fotbalului clujean.

1976-1989

În primul sezon de după retrogradare, CFR-iştii acuză şocul şi renunţă rapid la ambiţiile luptei pentru promovare. Deşi face un sezon excepţional, CFR-ul pierde promovarea la mare luptă cu FC Baia Mare. În anul următor, CFR-ul stă în umbra celor de la "U". Finalul campionatului 1979-1980 îi găseşte pe feroviari în zona retrogradării, lucru care nu se repetă şi în sezonul ‘80-’81, cînd, deşi propun un “11” mult schimbat, clujenii sînt mereu între echipele din fruntea clasamentului.^{[necesită citare]} Între ‘82-’89 CFR-ul, face permanent naveta între eşaloanele II şi III. Începînd cu sezonul de C 1987-1988, apar în echipa CFR-ului cîteva dintre numele contemporane consacrate de anii ‘90 - Olariu, Truşcă, Iepure, Miszti, Vădana sau Corpodean. Revoluţia îi prinde pe feroviarii clujeni într-o situaţie organizaţională precară, fapt reflectat de una dintre cele mai lungi perioade de anonimat din viaţa CFR-ului.

1989-2004

Problemele financiare se acutizează, cînd, rînd pe rînd, se pune lacătul pe mai multe dintre secţiile care au adus gloria sportului feroviar clujean. Cea mai costisitoare secţie, fotbalul, rezistă totuşi, dar eforturile de revenire în prim-plan sînt sortite din start eşecului. Repartizaţi în cea de-a doua serie a Diviziei B după reforma federală, CFR-iştii au evoluţii modeste în ediţiile 1992-1993 şi 1993-1994. Chinul avea să prefaţeze nereuşitul sezon 1994-1995: băieţii doctorului Rădulescu, revenit la conducerea tehnică a echipei, termină pe locul 16 din 18 participante şi sînt forţaţi la un meci de baraj împotriva echipei Olimpia Satu Mare pentru continuarea în B. Formaţia la care debutaseră în acel sezon Minteuan şi Coroian pierde barajul şi retrogradează în Divizia C, al treilea nivel competiţional al momentului. Băieţii din Gruia cîştigă seria de C în faţa ISCT-ului şi termină fără emoţii, la mijlocul clasamentului Diviziei B, campionatul 1996-1997.

În 2001, cu Marius Bretan la timonă, feroviarii abordează cu jumătate de inimă campionatul, sub presiunea ucigătoare a lipsurilor financiare. Este momentul în care, în pauza dintre turul şi returul campionatului de C, omul de afaceri clujean Arpad Paszkany este convins să investească în clubul din Gruia. Ţinta, extrem de ambiţioasă: primul eşalon în 4 ani.

Echipa a început sezonul 2003-2004 cu o serie de 13 victorii consecutive, inclusiv un rezultat istoric, 10-0 cu Minaur Zlatna. Au urmat trei înfrîngeri consecutive, după care Gică Ciorceri a fost demis, chiar înaintea pauzei de iarnă, iar echipa aşteaptă returul de pe locul 5. În pauza de iarnă, la echipă este adus Adrian Coca. CFR revine în forţă, dar, după trei succese importante, face egal, 1-1, la Câmpia Turzii. Coca a fost înlocuit cu Aurel Şunda, tocmai liber de contract după o experienţă reuşită în Divizia A şi după mai multe promovări succesive în primul eşalon. Pînă la finele campionatului, “feroviarii” nu mai pierd puncte decît o singură dată, egal la Zalău, în rest, merg din victorie în victorie, recuperînd pas cu pas decalajul faţă de Olimpia Satu Mare şi Jiul Petroşani. Ultima etapă îi găseşte pe clujeni cu un punct în spatele “minerilor”, dar cu speranţe infime că Jiul se va împiedica pe teren propriu fie şi în faţa unui Gaz Metan Mediaş condus de Neluţu Sabău.

2004-2010

Primul unsprezece din decembrie 2008 înaintea meciului cu Chelsea Londra.

Revenirea în Liga Întâi după o pauză de 28 de ani îi prinde oarecum nepregătiţi pe clujeni, care nu reuşesc să-şi întărească mulţumitor lotul, aducerea lui Vasile Jula reprezentînd cea mai importantă mutare a verii. Pînă la finalul turului, „feroviarii” contabilizează, însă, 24 de puncte, un record în materie pentru o echipă nou-promovată. Dar returul e un dezastru, clujenii terminînd pe locul 11, după ce experimentează emoţiile luptei pentru evitarea retrogradării. Bilanţul îi nemulţumeşte pe oficialii din Gruia, care pregătesc, în contrapartidă, o participare-eveniment în Cupa UEFA Intertoto şi încep negocierile pentru acontarea unui nou tehnician. Dacă primul tur al Intertoto, cu cei de la Vetra Vilnius, este abordat cu Aurel Şunda la cîrmă, calificarea îi dă prilejul înlocuitorului acestuia, internaţionalul ex-stelist Dorinel Munteanu, venit în postura dublă de antrenor şi jucător, să treacă direct la treabă. Efervescenţa sosirii lui Munti îi inspiră pe CFR-işti, care îşi dau sufletul pe teren în manşa următoare, contra lui Athletic Bilbao, obţinînd o calificare de mare răsunet. Tilincă, Anca, Oncică şi noile transferuri Coroian şi Minteuan nu se opresc, însă, aici, reuşind să depăşească şi pe AS Saint-Etienne. Semifinala cu Zalgiris Vilnius este doar o formalitate pentru băieţii lui Munti, provocarea cea mare venind abia apoi: finala în două manşe contra puternicei echipe fraceze RC Lens. Un meci tur (1-1) plin de ghinion pentru clujeni, care nu primesc un penalty perfect valabil şi care ratează alte cîteva bune ocazii de gol, îi condamnă pe clujeni la medaliile de argint, francezii dovedindu-se prea puternici pe propriul teren (3-1). Puţini le dădeau “feroviarilor” şanse reale la primele locuri după epuizanta vară în Intertoto, însă Munteanu dovedeşte un bun management al resurselor echipei sale. Noul campionat, 2005-2006, aduce egalarea celei mai bune performanţe din istoria clubului, locul 5 în Divizia A. Martin Tudor (Ţurcaş) - Cotolan (Panin), Jula, Milosevic, Miclăuş - Minteuan, Munteanu, Coroian (Dan) - Tilincă, Anca, Surdu sînt eroii de pe buzele tuturor. Clujenii sunt devastatori în deplasare, dar ceva mai puţin inspiraţi acasă: tocmai poticnelile din Gruia îi privează pe băieţii lui Dorinel Munteanu de un loc pe podium. Văzîndu-se atît de aproape de visul cupelor europene, patronul pregăteşte pentru sezonul centenarului echipei un buget inimaginabil cu o jumătate de deceniu în urmă: peste 6 milioane de euro. O întreagă legiune portugheză ia drumul Clujului, Manuel Jose, Cadu, Pedro Oliveira şi Semedo devenind prezenţe obişnuite în primul “11”. După cinci victorii consecutive în debutul sezonului 2006-2007, ruptura dintre conducătorii tot mai nerăbdători şi mai pretenţioşi şi Dorinel Munteanu, tot mai irascibil şi mai dominat psihic de presiunea din jurul echipei, devine evidentă. Dorinel părăseşte intempestiv formaţia clujeană, semnînd peste noapte, în plin campionat, un angajament cu FC Argeş Piteşti. Oficialii din Gruia trec repede peste şoc şi îl conving pe italianul Cristiano Bergodi să revină în prima ligă după experienţa de la FC Naţional Bucureşti. CFR-ul ocupă locul 1 în clasamentul neoficial al rezultatelor din returul de campionat. Pierde, însă, în faţa Stelei, pe teren propriu, şi îşi compromite şansele de a juca în Champions League. Calificarea în premieră în Cupa UEFA, chiar în anul centenarului, e pretextul pentru noi achiziţii – portughezii Leao, Amoreirinha şi Nuno Claro, fostul stelist Trică, ex-bistriţeanul Gabriel Mureşan, suedezul Sandberg sau nigerianul Ogbonna. La echipă soseşte şi antrenorul Ioan Andone, care în 2004 a câştigat Eventul cu Dinamo (Campionatul şi Cupa României). Debutul într-o competiţie majoră a Europei se soldează însă cu o mare dezamăgire: 1-3 cu Anorthosis Famagusta, echipă din modestul campionat al Ciprului. În retur, rezultatul de 0-0 în faţa ciprioţilor le-a adus CFR-iştilor primele puncte europene din istorie. Deşi în cupele europene au dezamăgit, în campionat CFR-iştii au beneficiat de un tur foarte reuşit şi au terminat sezonul pe primul loc, la un punct distanţă de ocupanta locului secund, Steaua. De asemenea, clujenii reuşesc eventul învingând la Piatra Neamţ, cu scorul de 2-1, o altă prezenţă nouă pe prima scenă a fotbalului românesc, anume Unirea Urziceni. Decernarea medaliilor pentru câştigarea titlului şi a Cupei României a avut loc pe data de 11 mai 2008, cu circa 14.000 de spectatori. Andone câştigă astfel al doilea event din carieră, după ce reuşise această performanţă şi cu Dinamo.

După un început modest în startul sezonului 2008-2009, Ioan Andone este demis şi înlocuit cu italianul Maurizio Trombetta. În prima prezenţă în Liga Campionilor UEFA, CFR a început grupa A cu o victorie în deplasare pe terenul lui AS Roma, cu 2-1 şi o remiză pe teren propriu cu Chelsea Londra (0-0), dar a continuat cu înfrângeri în celelalte partide, încheiind pe locul 4 grupa. În acelaşi an, Steaua reuşise doar un punct în aceeaşi competiţie, cu 3 mai puţin decât CFR. În acest sezon, CFR-ul dezamăgeşte în campionat, rămânând un arbitru în lupta pentru titlu, reuşind să încurce în final de sezon şi pe viitoarea campioană, Unirea Urziceni (1-1), dar şi pe vicecampioana FC Timişoara (2-0). Trombetta fusese demis după finalul turului şi în ianuarie 2009 fusese instalat ca antrenor principal necunoscutul ceh Ales Jindra, iar consilier sportiv Duşan Uhrin jr., fostul antrenor al echipei FC Timişoara. Ei sunt demişi doar după 5 etape. Locul lui Ales Jindra este ocupat de António Conceição da Silva Oliveira, el venind la CFR Cluj liber de contract. O consolare pentru echipa clujeană este a doua Cupă din palmares, obţinută la Târgu Jiu, după o finală câştigată cu scorul de 3-0 împotriva Timişoarei. Peste câteva luni, CFR-ul câştigă al 4-lea trofeu din istorie, Supercupa României, învingând la penalty-uri pe Unirea Urziceni (4-3).

În sezonul 2009-2010, CFR Cluj participă în Liga Europa UEFA, însă nu trece de faza grupelor. În campionat, CFR se instalează pe prima poziţie la finele turului şi nu mai cedează acest loc până la final, cucerind pentru a doua oară în istorie titlul de campioană a României, în dauna echipelor din Urziceni, respectiv Vaslui şi pentru a treia oară consecutiv, Cupa României.

Palmares

Liga 1: 2 (2007-08, 2009-10)

Cupa României: 3 (2007/08, 08/09, 09/10)

Supercupa României: 1 (2009)

Imnuri oficiale

Echipa tehnică

Andrea Mandorlini - antrenor
Enrico Nicolini - antrenor secund
Roberto Bordin - antrenor secund
Alin Minteuan - antrenor secund
Horia Cârlan - antrenor portari
Mauro Marini - preparator fizic
Gabor Barta - kinetoterapeut
Ovidiu Dragoş - medic
Viorel Boncoi - maseur
Bogdan Rus - maseur
Iosif Mureşan - maseur

Centru copii şi juniori

Mariu Bretan - şef centru
Ioan Martin -secretar sportiv al clubului
Dan Olar - organizator competiţii juniori
Zoltan Szocs - antrenor
Ionuţ Bal - antrenor
Simon Baciu - antrenor

Lot de jucători 2009-2010

Nuno Claro Panin Cadú Alcântara Edimar Deac Mureşan E. Dică Culio Traoré Y. Koné
CFR Cluj - Echipa de start - în anul 2010

Actualizat la 28 februarie 2010

Nr.	Poziţie	Jucător
1	P	Nuno Claro
2	F	Tony
3	F	Nelson Cabrera
4	F	Cristian Panin
5	A	Yssouf Koné
6	F	Gabriel Mureșan
7	M	Emil Dică
8	M	Sixto Peralta
9	A	Lacina Traore
10	M	Nicolae Dică
11	M	Roberto De Zerbi
13	F	Felice Piccolo
15	F	Hugo Alcântara
16	M	Davide Bottone
19	M	Juan Culio

Nr.	Poziţie	Jucător
20	F	Ricardo Cadú
22	M	Sergiu Buș
23	F	Leo Veloso
28	F	Andrei Boroștean
31	M	Ricardo Dani
33	P	Boris Peškovič
44	P	Eduard Stăncioiu
66	F	Edimar
77	M	Ciprian Deac
85	A	Cristian Bud
99	A	Nei
-	M	Ioan Hora
-	F	Ionuț Rada
-	M	Dominique Kivuvu

FC Unirea Urziceni

Unirea Urziceni

Informaţii generale

Nume complet

FC Unirea Voluntari Urziceni

Poreclă

Chelsea de Ialomiţa

Data fondării

1954

Stadion

Tineretului,
Urziceni, Ialomiţa

România
(7000 ^[1] locuri)

Campionat

Preşedinte

Antrenor

Site web

Palmares

Naţional

Liga I (1)
Liga III (1)

Echipament

Acasă

Deplasare

Unirea Urziceni este un club de fotbal din Urziceni, România. De la înfiinţare, în 1954, şi până în 2002 echipa a evoluat cu precădere în eşalonul trei, purtând de-a lungul timpului mai multe denumiri: Aurora, Avântul, Ferom, Agricultorul şi în final, Unirea. După preluarea echipei de către un potent om de afaceri, Unirea şi-a început ascensiunea în fotbalul românesc promovând în Liga a II-a şi mai apoi în Liga I. Cooptarea în sânul echipei a managerului Mihai Stoica şi a antrenorului Dan Petrescu a avut rezultate execelente: disputarea finalei Cupei României în sezonul 2007-2008 şi câştigarea titlului de campioană a României în sezonul următor.

Stadionul folosit de club pentru disputarea meciurilor de acasă se numeşte Tineretului şi se află la ieşirea din oraşul Urziceni. A fost inaugurat în 1976, în 2002 a fost renovat şi extins până la o capacitate de 7000 de locuri iar din 2007 este dotat cu o instalaţie de nocturnă de 1400 lucşi. Culorile echipei sunt alb-albastru iar porecla ei este Chelsea de Ialomiţa.

Istoric

Primul Club sportiv din Urziceni a fost un club de fotbal cu numele de Ialomiţa. Pe terenul improvizat din Obor, echipa de fotbal Ialomiţa a întâlnit formaţii din Ploieşti, Buzău, Slobozia. Se juca mult cu echipa nemţilor staţionaţi în acea perioadă în zona lacului care le-a preluat numele - La Nemţi - unde funcţiona o unitate Radar deservită de 300 soldaţi şi ofiţeri germani.^[2]

Sub denumirea Aurora Urziceni, echipa a apărut pentru prima dată în eşalonul trei al sistemul divizional românesc în sezonul 1968-69.^[3] A retrogradat, dar s-a întors după doi ani în Divizia C, când a retrogradat din nou.^[4] În acest timp a făcut o frumoasă figură în Cupa României unde a ajuns până în faza şaisprezecimilor. Dinamo Bucureşti a fost adversarul de care s-au împiedicat ialomiţenii în această competiţie la 7 martie 1971.^[5] După alţi trei ani echipa a repromovat în Divizia C cu numele Avântul Urziceni. A evoluat timp de patru ani cu rezultate modeste după care, în sezonul 1979-80, a trecut sub administrarea uzinei Ferom căreia i-a preluat denumirea. O nouă schimbare de nume a avut loc în 1984, an în care Unirea Urziceni a retrogradat din Divizia C.^[6] După un an a revenit în această divizie, continuându-şi drumul fără rezultate notabile.

Sezonul 1987-88 a fost unul bun pentru mica echipă din Urziceni. În campionat s-a clasat pe locul doi la mare luptă cu Dunărea Călăraşi pentru promovarea în Divizia B.^[7] În Cupa României s-a oprit în şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Corvinul Hunedoara 1-3.^[8] Sezoul următor a fost terminat de ialomiţeni pe locul 15, clasare ce coincidea cu retrogradarea.^[9] Unirea s-a întors după un an în Divizia C, iar după alţii doi a retrogradat din nou.^[10] Între 1992 şi 1999 a evoluat în competiţii situate sub nivelul eşalonului trei. Revenirea în cea de-a treia divizie a avut loc în sezonul 1999-00, echipa numindu-se atunci Agricultorul Urziceni.^[11] După numai un an şi-a schimbat pentru ultima dată denumirea în Unirea Urziceni.

În vara anului 2002 echipa a fost preluată de un nou sponsor, Valahorum SA, schimbându-se în întregime conducerea administrativă şi tehnică a acesteia.^[2] La sfârşitul sezonului 2002-03, F.C. Unirea Valahorum Urziceni a promovat pentru prima dată în istorie în Divizia B.^[12] La trei ani de la această performanţă, s-a realziat promovarea pe prima scenă fotbalistică din România, după un baraj în care a întâlnit, sub comanda lui Costel Orac, formaţiile Forex Braşov şi FC Bihor.^[13] Întâiul sezon în Liga I nu a fost unul uşor. După primele etape Costel Orac a fost înlocuit de Dan Petrescu, cel care a dus echipa pe locul zece la finele sezonului.^[14] Anul următor Unirea a terminat campionatul pe locul cinci şi a ajuns până în finala Cupei României, acolo unde a pierdut cu scorul de 1-2 în faţa formaţiei CFR Cluj.^[15] ^[16] O mare parte din meritele acestor performanţe i-au fost atribuite antrenorului Petrescu. Graţie rezultatelor bune din acelaşi sezon, ialomiţenii au jucat în sezonul 2008-09 şi în Cupa UEFA. La prima participare din istorie în această competiţie uniriştii au ratat calificarea în grupe după o dublă manşă cu germanii de la Hamburger SV.^[13]

Sezonul 2009–2010

În sezonul 2009-2010, echipa ialomiţeană a jucat în competiţia inter-cluburi UEFA Champions League, reuşind performanţa de a învinge echipele Glasgow Rangers cu scorul de 4–1 pe Ibrox Park şi FC Sevilla cu 1–0 pe Stadionul Ghencea. A terminat pe locul 3 în grupă şi s-a calificat în 16-mile UEFA Europa League, unde a jucat în februarie 2010 contra echipei FC Liverpool, fiind invinsa in tur cu 1-0, iar in retur cu 1-3.

Culori şi stemă

Vechea siglă

Culorile clubuluii Unirea Urziceni sunt alb-albastru. Cu toate acestea, echipamentul purtat de fotbaliştii ialomiţeni a avut de-a lungul timpului şi alte culori decât cele tradiţionale, cum ar fi: portocaliu, verde, negru sau bleu. Furnizorul de echipament al Unirii Urziceni este firma spaniolă Joma.^[17]

Emblema clubului conţine un cap de leu, simbol al puterii. După sosirea antrenorului Dan Petrescu, fost jucător şi admirator declarat^{[necesită citare]} al Chelsea Londra, sigla a suferit schimbări semnificative. Numele sponsorului Valahorum SA a fost scos de pe emblemă, find înlocuit cu cifra 1954 care reprezintă anul înfiinţării clubului. Designul siglei a fost de asemenea modificat astfel încât aceasta să se asemene cât mai mult cu emblema echipei engleze. De aici vine şi porecla echipei: Chelsea de Ialomiţa sau Chelsea de Urziceni.^[18]

Palmares

Jucătorii Unirii Urziceni bucurându-se după marcarea unui gol în poarta Universităţii Cluj în 2007

Liga I
- locul 1 (2008-2009)
Liga a II-a
- locul 2 (2005-2006)
Liga a III-a
- locul 2 (1987-1988)
- locul 1 (2002-2003)
Cupa României
- finalistă (2007-2008)
Cupa UEFA
- turul I (2007-2008)

Stadion

Stadionul Tineretului în 2007

Stadionul Tineretului este situat la ieşirea din Urziceni, spre comuna Manasia, în zona lacurilor. Arena ialomiţeană a fost inaugurată în primăvara anului 1976.^[2]

După şase luni de la preluarea echipei de sponsorul Valahorum SA, în 2002, stadionul a fost extins până la o capacitate de 7000 locuri pe scaune iar vestiarele au fost aduse la standarde ultramoderne. Atât tribunele cât şi peluzele sunt construite din confecţii metalice. Primul meci de Liga I disputat pe Stadionul Tineretului a avut loc la 29 iulie 2006, Unirea fiind învinsă în acel meci de Politehnica Iaşi.^[19]

La finele anului 2007 a fost inaugurată instalaţia de nocturnă a stadionului, care are o putere de 1400 lucşi.^[20] Primul adversar străin întâlnit de Unirea Urziceni pe acest stadion în cupele europene a fost Hamburger Sport Verein, la 2 octombrie 2008.^[21]

Jucători

Lotul în sezonul 2009-2010

Lotul a fost actualizat la data de 8 ianuarie 2010 ^[22]

Arlauskis Maftei Galamaz Fernandes Brandán Frunză Gomes Pădureţu Apostol Bilaşco Semedo
Unirea Urziceni - Echipa de start - în anul 2010

Nr.	Poziţie	Jucător
1	P	Giedrius Arlauskis
4	F	Ersin Mehmedovic
5	M	Dinu Todoran
6	F	George Galamaz
7	A	Marius Bilaşco
8	M	Sorin Paraschiv
10	M	Răzvan Pădureţu
11	A	Marius Onofraş
14	A	Raul Rusescu
16	F	Epaminonda Nicu
17	A	António Semedo

Nr.	Poziţie	Jucător
18	M	Ricardo Gomes
19	M	Pablo Brandan
20	M	Laurenţiu Marinescu
22	F	Bruno Fernandes
23	F	Valeriu Bordeanu
24	F	Vasile Maftei
29	F	Daniel Munteanu
30	M	Sorin Frunză
32	M	Iulian Apostol
74	P	Daniel Tudor
77	P	Cătălin Grigore
—	F	Petre Marin

Jucători importanţi

Ştefan Preda
Mircea Oltean
Vicenţiu Dragomir
Andrei Iordache
Florin Nedelcu
Bogdan Stelea
Vasile Jercălău
Claudiu Mutu
Epaminonda Nicu
George Galamaz
László Balint
Romeo Colda
Ştefan Odoroabă
Irinel Voicu
Marian Vătavu
Raul Rusescu
Alexandru Pojer
Valentin Filatov
Mihai Pârlog
Mihai Iacob
Nemanja Jovanović
Mircea Ciorea
Constantin Stănici
Cristian Vlad
Miloš Bogdanović
Dumitru Gheorghe
Cristian Ciubotariu
Hristu Chiacu
Cristian Constantin
Cornel Predescu
Bogdan Vrăjitoarea
Dorel Zaharia
Bogdan Mara
Bogdan Stancu
Romik Khachatryan
Pablo Brandan

Echipa tehnică

Echipa actuală

Listă actualizată la data de 9 ianuarie 2010 ^[22]

Nume	Naţionalitate	Funcţie
Ronny Levy	Israel	Antrenor principal
Gabriel Caramarin	România	Antrenor secund
Eugen Nae	România	Antrenor cu portarii
Laurenţiu Oproiu	România	Medic
Patric Lăzărescu	România	Preparator fizic
Adrian Neagu	România	Fizioterapeut
Adrian Moise	România	Maseur
Sorin Cristof	România	Maseur

Echipa administrativă

Mihai Stoica în 2007

Listă actualizată la data de 28 aprilie 2009 ^[23]

Nume	Naţionalitate	Funcţie
Dumitru Bucşaru	România	Patron
Mihai Stoica	România	Manager general
Narcis Răducan	România	Director sportiv
Felix Grigore	România	Director general
Paul Andone	România	PR Manager

FC Timișoara

FC Timişoara

Informaţii generale

Nume complet

SC Fotbal Club Timişoara SA

Poreclă

Timişoara,
Bănăţenii

Nume precedent(e)

FC Politehnica AEK Timişoara,
FCU Politehnica Timişoara,
FC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara

Data fondării

2002

Culori

Alb-galben-negru

Stadion

Dan Păltinişanu, Timişoara
(32.019 locuri)

Campionat

Finanţator

Preşedinte

Antrenor

Site web

www.politimisoara.com

Echipament

Acasă

Deplasare

Alternativ

Fotbal Club Timişoara (cunoscut anterior şi sub alte nume, printre care FC Politehnica AEK Timişoara, FCU Politehnica Timişoara şi FC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara) este la momentul actual singura reprezentantă a Timişoarei în prima divizie a fotbalului românesc.

Istoric

Poli Timişoara

Logo vechi

Echipa studenţească fondată odată cu crearea universităţii politehnice de Traian Lalescu în 1921, a stat în conul de umbră al marilor echipe ale oraşului din perioada interbelică, Ripensia şi Chinezul. După război şi după o scurtă vreme de succes ai rivalei CFR Timişoara, însă, Poli a preluat ştafeta fotbalului timişorean, dar nu a reuşit la nici un moment dat să egaleze rezultatele obţinute de cele două mari echipe ale Timişoarei înaintea perioadei comuniste. Având de suferit din cauza regimului dictatorial şi deservind echipele centrale cu jucători, în mod silit, echipa emblemă a Timişoarei a oscilat adesea între primele doua eşaloane. În ciuda câtorva prezenţe sporadice în cupele europene şi a eliminării unor cluburi precum Celtic Glasgow şi Atletico Madrid, Poli nu a reuşit să câştige niciodată campionatul României.

La câţiva ani după căderea comunismului a urmat şi decăderea echipei, în principal datorită scindării de universitate. Noul sponsor venit la club, italianul Claudio Zambon, nu a reuşit să menţină echipa în primele ligi româneşti. Echipa ce reuşea un egal în 1991 cu Real Madrid a ajuns, până în 1995, în divizia secundă. Acolo, echipa timişoreană nu a reuşit să răzbească mai multe sezoane la rând, şi a retrogradat ulterior până în liga a IV-a.

Mutarea AEK Bucureşti la Timişoara

În 2002, în urma unor conflicte cu membrii fondatori ai clubului, Zambon a decis mutarea echipei la Bucureşti. Clubul proaspăt promovat în prima ligă, AEK Bucureşti, s-a mutat, în urma deciziei managerului Anton Doboş, la Timişoara. Acest club, prin asociere cu membrii fondatori ai FC Politehnica Timişoara, a preluat numele şi culorile vechiului club, redenumindu-se Politehnica AEK Timişoara.^[1]

Revenirea în Divizia A a fost urmată la scurt timp de venirea unui sponsor puternic, în persoana actualului preşedinte al clubului, Marian Iancu, şi a firmei cu sediul la Londra, Balkan Petroleum. Sponsorii respectivi au început să investească masiv în echipă, dorind ca echipa timişoreană să devină o putere a Ligii I.

Litigiul cu Claudio Zambon

De la mutarea clubului AEK Bucureşti în Timişoara, a început o serie de controverse între Claudio Zambon, patronul clubului de liga a IV-a şi conducerea clubului mutat la Timişoara. Claudio Zambon a susţinut că palmaresul şi culorile clubului îi aparţin şi că AEK nu avea dreptul să preia numele de Politehnica şi să folosească culorile alb-violet. Clubul Politehnica AEK a susţinut că a primit dreptul de utilizare a culorilor prin contractul de asociere semnat cu membrii fondatori.^[2]

Litigiul a ajuns până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care a dat dreptate lui Zambon, obligând gruparea lui Marian Iancu să-şi schimbe numele şi să folosească alte culori. Astfel, în 2007, echipa lui Marian Iancu şi-a schimbat numele în FC Politehnica Ştiinţa 1921 Timişoara, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a considerat că noua denumire este în continuare uşor de confundat cu cea a clubului din liga a IV-a, dând ca termen limită pentru schimbarea numelui data de 30 iunie 2008, altfel acest club ar fi putut să nu fie primit în Cupa UEFA, competiţie în care s-a calificat în sezonul 2007-2008 al Ligii I. În consecinţă, de la această dată, clubul a fost redenumit Fotbal Club Timişoara, iar culorile clubului au devenit mov-alb-negru.^[3]

Curtea Constituţională a respins apelul făcut de Claudio Zambon în instanţă pentru recunoaşterea palmaresului despre care afaceristul italian susţinea că ar fi de drept în posesia lui. Universitatea Politehnica a câştigat astfel în instanţă recunoaşterea faptului că numele şi culorile înregistrate la OSIM sunt „marcă înregistrată” şi aparţin de drept acesteia. La începutul lunii septembrie, www.banateanul.ro dezvăluia în exclusivitate faptul că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a trimis o adresă clubului FC Timişoara, prin care certifica faptul că „Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara” este marcă înregistrată, iar culorile, stema şi toate celelalte însemne aparţin de drept clubului. FC Timişoara va putea să se întoarcă la fostul său nume şi culori din sezonul următor.

Stadion

Stadionul de fotbal „Dan Păltinişanu” din Timişoara este primul stadion ca mărime din România. A fost construit în anul 1963, când avea 40,000 de locuri, iar în ultimii ani a suferit numeroase lucrări de modernizare. În prezent are capacitatea de 32,019 de locuri (pe scaune) şi instalaţie de nocturnă de 1456 lucşi.

Stadionul poartă numele fotbalistului timişorean Dan Păltinişanu (1951-1995) care a jucat 10 sezoane la FC Politehnica Timişoara.

Suporteri

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

CVUCS

Commando Viola Ultra Curva Sud (pe scurt CVUCS) este una dintre cele mai cunoscute galerii din România. Fanii, aflaţi la peluza sud a stadionului, sunt renumiţi pentru modul lor unic de a-şi susţine echipa favorită, şi totodată pentru atitudinea şi scandările lor Anti-Bucureşti, care sunt adresate în special celor de la Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti. Totuşi cei mai mari rivali ai fanilor alb-violeţi sunt cei de la UTA, echipa din Arad aflată la numai 60 km de Timişoara. Deseori există violenţe între cele două galeri înaintea cât şi după disputarea partidei dintre cele două echipe rivale.

Palmares

Liga I

Locul 1 (0)	-
Locul 2 (1)	2008-09

Cupa României:

Locul II (2)

2006-07, 2008-09

UEFA Europa League:

Faza Grupelor (1)

2009-10

Cupa UEFA:

Turul I (1)

2008-09

Liga Campionilor

Play-Off (1)	2009-10
Turul III (1)	2009-10

Meciuri disputate în cupele europene

[ascunde] Liga Campionilor
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
2009-2010
	Turul III	0-0 , 2-2	FC Şahtior Doneţk
	Play-Off	0-2 , 0-0	VfB Stuttgart

[ascunde] Cupa UEFA
2008-2009	Turul I	1-2 , 0-1	Partizan Belgrad

[ascunde] Liga Europa
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
2009-2010
	Grupe
		1-2 , 0-0	Ajax Amsterdam
		0-0 , 1-3	Anderlecht Bruxelles
		0-3 , 2-1	Dinamo Zagreb

Echipa actuală

Listă actualizată la data de 3 martie 2010

Pantilimon Bonfim Nibombé Čišovský Sepsi Chiacu Alexa Contra Kozák Goga Parks
FC Timişoara - Echipa de start - în anul 2010

Nr.	Poziţie	Jucător
2	F	Éder Bonfim
4	F	Miloš Brezinský
5	M	Dan Alexa
6	F	Daré Nibombé
7	M	Alexandru Curtean
8	F	László Sepsi
10	A	Winston Parks
11	A	Gueye Mansour
13	F	Cristian Scutaru
14	F	Ioan Mera
15	F	Tiago Costa
16	F	Srdjan Luchin
17	M	Lukáš Magera
18	M	Marian Chiţu

Nr.	Poziţie	Jucător
19	F	Florin Maxim
20	A	Claudiu Ionescu
21	A	Dorin Goga
23	M	Dédé
25	A	Ján Kozák
26	M	Hristu Chiacu
28	F	Marián Čišovský
29	P	Costel Pantilimon
33	A	Cristian Mejía
34	F	Cosmin Contra
37	P	Nemanja Supić
55	M	Alexandru Bourceanu
99	P	Pedro Taborda

Jucători împrumutaţi

Mircea Axente → Oţelul Galaţi
Alin Raţiu → FC Internaţional
Dare Vršič → FC Koper
Iasmin Latovlevici → Gloria Bistriţa
Adrian Poparadu → CS Otopeni
Florin Sandu → CS Otopeni
Ionuţ Matei → CS Otopeni
Artur Pătraş → FC Ceahlăul

FC Timisoara II

Fotbal Club Timişoara II este echipa a doua a clubului de fotbal FC Timişoara. Clubul evoluează în Liga a III-a.

Nr.		Poziţie	Jucător
		P	Andrei Cobliş
		P	Alexandru Dubou
		F	Andrei Dăruială
		F	Denis Gălbău
		F	Adrian Zaluschi
		F	Răzvan Iovan
		F	Ion Cătălin
		F	Mihai Voiculescu
		F	Călin Toma
		F	Narcis Damian
		F	Alexandru Dudaş

Nr.		Poziţie	Jucător
		M	Tiberiu Chivoiu
		M	Marian Fuchs
		M	Samuel Jitaru
		M	Răzvan Dobriceanu
		M	Robert Szalkay
		M	Alexandru Popovici
		M	Alexandru Nicula
		M	Adrian Popa
		A	Andrei Dubei
		A	Adrian Ganea
		A	Răzvan Moroşanu

Fotogalerie

Logo Fotbal Club Politehnica

Logo FC Politehnica AEK Timişoara

Logo FC Politehnica 1921 Stiinţa Timişoara

FC Steaua București

Steaua Bucureşti

Informaţii generale

Nume complet

SC Fotbal Club Steaua SA

Poreclă

Roş-albaştrii

Nume precedent(e)

ASA Bucureşti,
CCA,
CSCA

Data fondării

7 iunie 1947

Culori

Stadion

Ghencea
(27.577 locuri)

Campionat

Finanţator

Preşedinte

Antrenor

Site web

Palmares

Naţional

Liga I (23)
Cupa României (20)
Supercupa României (5)

Internaţional

Cupa Campionilor Europeni (1)
Supercupa Europei (1)

Echipament

Acasă

Deplasare

Alternativ

Sezon actual

Pentru sezonul în curs vedeţi:
FC Steaua Bucureşti în sezonul 2009-10

Clubul de fotbal Steaua Bucureşti (numele complet: SC Fotbal Club Steaua SA) este un club de fotbal din România. A câştigat cele mai multe campionate şi cupe ale României, şi a fost prima echipă din estul Europei şi singura din România care a câştigat Cupa Campionilor Europeni.

Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA Bucureşti” (Asociaţia Sportivă a Armatei Bucureşti), clubul şi-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în 1961.

Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca şi clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiţia istorică şi stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale.

Istorie

Steaua Bucureşti a luat fiinţă pe 7 iunie 1947, la iniţiativa mai multor ofiţeri ai Casei Regale Române, printr-un decret semnat de generalul Mihail Lascăr, fostul Comandant Suprem al Armatei Regale Române. A primit iniţial denumirea de „Asociaţia Sportivă a Armatei”, devenind ulterior cea mai titrată echipă a României, care deţine în prezent 23 de titluri de campioană a României, 20 de Cupe ale României, 5 Supercupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni şi o Supercupă a Europei.

Clubul a fost format ca o societate sportivă cu şapte secţii, inclusiv de fotbal, antrenat de Coloman Braun-Bogdan. A fost redenumit „CSCA” (Clubul Sportiv Central al Armatei) în 1948, şi CCA (Casa Centrală a Armatei) în 1950. Steaua de astăzi a câştigat primul său titlu de campioană în 1951, sub bagheta fostului locotenent din vremurile naşterii echipei, Gheorghe Popescu I. Din acel an şi până în ediţia 1960-61, CCA a mai cucerit încă 5 titluri de campioană.

Intrare în Stadionul Ghencea.

În 1949, CSCA a câştigat primul ei trofeu, Cupa României, învingând cu 2-1 în finală pe CSU Cluj. Cu numele „CCA”, echipa a intrat în „lumea bună” a fotbalului românesc, câştigând Campionatul României de trei ori la rând, în 1951, 1952 şi 1953, precum şi prima „dublă” Cupă-Campionat din istoria clubului, în 1951.

Anii 1950 au reprezentat prima epocă de glorie a clubului, în care s-a cristalizat faimoasa „echipă de aur”, care uneori era aceeaşi cu Echipa naţională de fotbal a României. 1956 a fost unul dintre cei mai buni ai clubului, deoarece, pe lângă câştigarea campionatului, echipa, pe atunci antrenată de Ilie Savu, a întreprins un turneu în Anglia, unde a reuşit rezultate notabile în faţa unor echipe de prestigiu precum Luton Town FC, Arsenal FC, Sheffield Wednesday FC sau Wolverhampton Wanderers FC.

La sfârşitul anului 1961 CCA şi-a schimbat numele în „CSA Steaua Bucureşti”. Motivul a fost prezenţa pe stema clubului a unei stele roşii (ceva obişnuit pentru cluburile militare din statele comuniste din Estul Europei), care a fost schimbată într-o stea galbenă, simbolizând tricolorul românesc. În anii '60 şi '70, Steaua avea să cucerească două titluri pe deceniu, 1962 şi 1968, respectiv 1976 şi 1978, câştigându-şi însă renumele de „specialistă a Cupei”. De asemenea în această perioadă, pe 9 aprilie 1974, actualul stadion al Stelei, Stadionul Ghencea, a fost inaugurat într-un meci amical cu OFK Belgrad. Până la acea dată, Steaua îşi jucase meciurile de acasă pe Stadionul Republicii şi pe „23 august”.

Duckadam

Iovan (C)

Belodedici

Bumbescu

Bărbulescu

Balint

Bălan

Bölöni

Majearu

Lăcătuş

Piţurcă

Echipa de start în finala Cupei Campionilor Europeni 1986.

Sub conducerea antrenorilor Emeric Jenei şi Anghel Iordănescu (antrenor secund), Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câştigându-l după o pauză de şase ani. A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC şi pe RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a ajuns într-o finală europeană. Pe 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată cu prima şansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0. Steaua a devenit astfel prima echipă din Estul Europei, şi singura dintr-o ţară comunistă, care a câştigat trofeul continental suprem. Steaua şi-a trecut în palmares şi o Supercupă a Europei, câştigând în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.

Lotul echipei Steaua în 1989, an în care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni

Contrazicându-i pe cei care considerau câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua un fenomen izolat, Steaua a rămas la cel mai înalt nivel în fotbalul european de la sfârşitul anilor '80, ajungând în semifinala CCE în sezonul 1987-88, şi în finala aceleiaşi competiţii în 1989, pierzând însă cu 4-0 în faţa lui AC Milan. Pe lângă aceasta, Steaua a mai câştigat patru titluri naţionale (1985–86, 1986–87, 1987–88, 1988–89) şi patru cupe ale României (1984–85, 1986–87, 1987–88, 1988–89). De asemenea, din iunie 1986 până în septembrie 1989, Steaua a stabilit un record de 104 meciuri fără înfrângere în campionatul intern, doborât la nivel mondial, dar încă valabil pe plan european.

Revoluţia română din 1989 a însemnat trecerea de la o economie complet controlată de către stat la una liberă de piaţă, şi, prin urmare, mulţi dintre jucătorii din echipa anilor '80 s-au transferat la cluburi bogate din Occident. Bazându-se pe noua generaţie de jucători, Steaua a revenit în prim-planul fotbalului românesc, câştigând campionatul de şase ori la rând, între sezoanele 1992-1993 şi 1997-1998, egalând astfel performanţa echipei Chinezul Timişoara, din anii '1920. A câştigat de asemenea trei Cupe ale României, în sezoanele 1995-96, 1996-97 şi 1998-99. Pe plan internaţional, Steaua s-a calificat de trei ori la rând în Liga Campionilor (noul format al Cupei Campionilor Europeni), între 1994-95 şi 1996-97, fiind prima echipă din România care a participat în această competiţie.

Lung

Petrescu

Ungureanu

Bumbescu

Stoica (C)

Iovan

Minea

Rotariu

Hagi

Lăcătuş

Piţurcă

Echipa de start în finala Cupei Campionilor Europeni 1989.

În 1998, clubul de fotbal s-a separat de CSA Steaua şi şi-a schimbat definitiv numele în FC Steaua Bucureşti, clubul fiind condus de către omul de afaceri Viorel Păunescu. În acea perioadă, clubul a intrat rapid în datorii.^{[necesită citare]} Lui George Becali, alt afacerist, i-a fost oferită funcţia de vice-preşedinte, cu speranţa că va investi îndeajuns de mulţi bani în club. Becali a ajuns să deţină majoritatea acţiunilor în 2002, transformând compania guvernantă în una publică în 2003. Deşi contestat de către o parte a suporterilor, Becali a introdus diverse planuri manageriale pentru club, ajutat pentru un timp şi de fostul preşedinte executiv Mihai Stoica.

Sub conducerea fostei glorii italiene Walter Zenga, Steaua s-a calificat în grupele Cupei UEFA în sezonul 2004-05, Zenga calificând o echipă românească în „primăvara europeană” pentru prima oară după 1993 (când tot Steaua a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Cupelor). Steaua a şi câştigat titlul în 2005, performanţă repetată în sezonul următor, sub conducerea succesivă a antrenorilor Oleg Protasov (iulie-decembrie) şi Cosmin Olăroiu (ianuarie-mai). În sezonul 2005-2006 Steaua a reuşit să ajungă în semifinalele Cupei UEFA, fiind eliminată la limită de Middlesbrough FC, după ce trecuse de Rapid Bucureşti într-un sfert de finală „all-Romanian”. Steaua a câştigat Supercupa României în iulie 2006, trofeul cu numărul 50 din istoria clubului. De asemenea, în sezonul 2006-2007, Steaua s-a calificat în grupele Ligii Campionilor pentru prima dată după 10 ani, performanţă repetată şi în cele două sezoane următoare.

Tradiţie

Steaua a adus în fotbalul românesc jocul spectaculos, în viteză, motiv pentru care în deceniul al nouălea al secolului trecut - jucătorii roş-albaştri au fost supranumiţi "viteziştii". Prima perioadă de glorie a Stelei au fost anii '50, cu „echipa de aur” care îi cuprindea, printre alţii, pe Apolzan, Ienei, Alecsandrescu, şi care a câştigat de cinci ori Divizia A, şi de patru ori Cupa României. Steaua a dat marea echipă a sfârşitului anilor '80, care a câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni, şi care a evoluat în următorii trei ani la cel mai înalt nivel în Europa, jucând încă o semifinală şi o finală de Cupa Campionilor Europeni. Steaua deceniului al zecelea a câştigat de 6 ori consecutiv Divizia A şi a participat de trei ori la rând în Liga Campionilor.

După 1990, Steaua a continuat să domine fotbalul românesc, câştigand alte 8 titluri de campioană şi reprezentând an de an cu succes România în competiţiile europene. A avut trei participări consecutive în Liga Campionilor, a fost sfert-finalistă a Cupei Cupelor în 1993, şi a atins optimile de finală ale Cupei UEFA în 2005 şi semifinala aceleiaşi cupe în 2006.

În sezonul 2006-2007, Steaua a reuşit să se califice pentru a patra oară în grupele Champions League, fiind singura echipă de club din România care a evoluat în această competiţie. A terminat pe locul 3, sub Olympique Lyon şi Real Madrid, dar peste Dinamo Kiev, dupa 4-1 şi 1-1 cu Dinamo Kiev, 0-3 şi 1-1 cu Lyon şi 1-4 şi 0-1 cu Real Madrid, calificându-se astfel pentru şaisprezecimile Cupei UEFA, unde a fost eliminată de deţinătoarea trofeului, FC Sevilla, dupa 0-2 şi 0-1. Performanţa calificării în grupele Champions League a fost repetată în sezoanele 2007-2008 şi 2008-2009.^[1]

Jucători remarcabili

De-a lungul timpului, mari fotbalişti ai României, iar, după Revoluţie, şi unii fotbalişti străini de valoare, au jucat la Steaua. Jucători ca Anghel Iordănescu, Marcel Răducanu, Marius Lăcătuş sau Gheorghe Hagi sunt printre cei mai respectaţi de suporterii acestei echipe.

Portari	Fundaşi	Mijlocaşi	Atacanţi
Ilie Savu Costică Toma Ion Voinescu ('50) Vasile Iordache ('71) Dumitru Moraru Helmuth Duckadam Dumitru Stângaciu ('84) Silviu Lung ('88) Bogdan Stelea	Alexandru Apolzan ('49) Vasile Zavoda ('51) Emeric Jenei ('57) Lajos Sătmăreanu Ştefan Sameş Teodor Anghelini Ştefan Iovan ('81) Miodrag Belodedici ('83) Adrian Bumbescu ('85) Ilie Bărbulescu Nicolae Ungureanu Dan Petrescu ('85) Gheorghe Popescu Anton Doboş Daniel Prodan Dorin Goian ('04)	Iosif Petschovschi ('52) Ştefan Onisie Tiberiu Bone Cornel Cacoveanu Sorin Avram Liţă Dumitru Anghel Iordănescu ('68) Tudorel Stoica Ladislau Bölöni ('84) Mihail Majearu Gabi Balint Gheorghe Hagi ('87) Iosif Rotariu Ilie Dumitrescu ('87) Mirel Rădoi ('00) Dorinel Munteanu ('03) Bănel Nicoliţă ('05)	Francisc Zavoda ('50) Gheorghe Constantin ('54) Nicolae Tătaru Florea Voinea Ion Alecsandrescu Gheorghe Tătaru Marcel Răducanu Marius Lăcătuş ('83) Victor Piţurcă Adrian Ilie ('93) Nicolae Dică ('04)

Suporteri

Peluza Nord în 2005

Înfiinţat în 1995, grupul „Armata Ultra” s-a divizat în mai multe grupuri de suporteri care există şi astăzi. Printre acestea se numără „Titan Boys”, „Ultras”, „Tineretului Korp”, „Skins Berceni”, „Nucleo”, „Insurgenţii”, sau mai noile grupuri „Stil Ostil” sau „Vacarm”, „Tradizione”, „Armata 47 Vest”.

În deplasările din alte ţări, suporterii vin la acel meci în număr de cel puţin 100-200. Numărul lor a crescut de la an la an ajungându-se la câteva mii în ultimele sezoane. De exemplu la ultimele deplasări efectuate în Spania, Steaua a fost susţinută de un număr record de suporteri, beneficiind şi de aportul diasporei româneşti din Peninsula Iberică. La partida de la Madrid, împotriva Realului, în noiembrie 2006, peste 20.000 de suporteri ai roş-albaştrilor au luat loc în tribunele stadionului "Santiago Bernabeu".

Recorduri

Vezi şi: Statisticile Stelei

„Pedigree”-ul Stelei este arhicunoscut pentru iubitorii de fotbal din România. Cu 60 de sezoane petrecute în Liga 1, este una dintre cele trei echipe româneşti care au jucat doar în prima ligă română, alături de FC Dinamo Bucureşti (59 de sezoane) şi FC Timişoara (6 sezoane). În acelaşi timp, Steaua este deţinătoarea recordului actual de campionate naţionale (23), cupe naţionale (20) şi supercupe naţionale (5). Între 1993 şi 1998, cele şase titluri câştigate la rând au egalat recordul stabilit de Chinezul Timişoara în anii 1920. Pe plan internaţional, este singura echipă din România care a câştigat o cupă europeană (Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi Supercupa Europei în 1987), sau care s-a calificat într-o finală UEFA (Cupa Campionilor Europeni în 1986, respectiv 1989).

Timp de 3 ani şi 3 luni (iunie 1986 - septembrie 1989), Steaua a strâns 104 meciuri fără înfrângere în campionat, stabilind pe atunci un record mondial (în prezent depăşit), şi un record european care încă nu a fost doborât. De asemenea în liga naţională, Steaua a strâns 112 meciuri fără înfrângere acasă, între noiembrie 1989 şi august 1996. Seria de 17 victorii consecutive în campionat a fost egalată doar de Dinamo.

Tudorel Stoica este jucătorul cu cele mai multe prezenţe pentru Steaua în Liga 1, un record dificil de doborât. Golgheterul „all-time” al Stelei în campionat este Anghel Iordănescu, cu 146 de goluri înscrise. Alte recorduri au fost stabilite de foşti jucători precum Dorinel Munteanu (cele mai multe selecţii în echipa naţională - 131) sau de Gheorghe Hagi (cele mai multe goluri pentru echipa naţională - 35; de asemenea cele mai multe prezenţe ale unui jucător român în cupele europene - 93). La vremea respectivă, transferul lui Hagi a stabilit recordul pentru suma de transfer din liga internă către un club străin, cu 4.300.000 de dolari plătiţi de Real Madrid CF Stelei în 1990.

Palmares

Cupa Campionilor Europeni: 1
- 1985-86 - 7 mai 1986 - Steaua Bucureşti vs. FC Barcelona - 2-0 - Stadionul Ramón Sánchez Pizjuán , Sevilla

Finalista Cupei Campionilor Europeni: 1
- 1988-89 - AC Milan vs. Steaua Bucureşti - 4-0 - Stadionul Camp Nou, Barcelona
Semifinalista Cupei Campionilor Europeni: 1
- 1986-87 - Steaua Bucureşti vs. S.L. Benfica - 0-0, 0-2
Semifinalista Cupei UEFA:1
- 2005-06 - Steaua Bucureşti vs. Middlesbrough - 1-0, 2-4
Supercupa Europei: 1
- 1986 - Steaua Bucureşti vs. Dinamo Kiev - 1-0 - Stadionul Stade Louis II, Monaco
Finalista Cupei Intercontinentale: 1
- 1985/1986 - Steaua Bucureşti vs. River Plate - 0-1 - Stadionul National Stadium, Tokyo
Liga 1: 23
- 1951, 1952, 1953, 1956, 1959-60, 1960-61, 1967-68, 1975-76, 1977-78, 1984-85, 1985-86, 1986-87, 1987-88, 1988-89, 1992-93,1993-94, 1994-95, 1995-96, 1996-97, 1997-98, 2000-01, 2004-05, 2005-06
Cupa României: 20
- 1948–49, 1950, 1951, 1952, 1955, 1961–62, 1965–66, 1966–67, 1968–69, 1969–70, 1970–71, 1975–76, 1978–79, 1984–85, 1986–87, 1987–88, 1988–89, 1991–92, 1995–96, 1996–97, 1998–99
Supercupa României: 5
- 1993/1994; 1994/1995; 1997/1998; 2000/2001; 2005/2006

Lotul actual de jucători (2010-2011)

Tătăruşanu Golański Zhelev Tudose Marin Nicoliţă Petre Székely Tănase Kapetanos Stancu
Steaua Bucureşti - Echipa de start - în anul 2010

Nr.	Poziţie	Jucător
1	P	Robinson Zapata
3	F	Ifeanyi Emeghara
4	F	Paweł Golański
7	M	János Székely
8	M	Ovidiu Petre
9	A	Pantelis Kapetanos
10	M	Cristian Tănase
11	A	Arman Karamyan
12	P	Ciprian Tătăruşanu
14	M	Juan Carlos Toja
15	F	Alexandru Tudose
16	M	Bănel Nicoliţă
17	F	Eugen Baciu

Nr.	Poziţie	Jucător
19	M	Mihăiţă Pleşan
22	A	Pepe Moreno
24	A	Romeo Surdu
26	M	Eric Bicfalvi
28	A	Bogdan Stancu
33	P	Cezar Lungu
77	M	Artavazd Karamyan
—	F	Dorel Stoica
—	F	Iordan Todorov
—	P	Răzvan Stanca
—	M	Alexandru Păcurar
—	M	Mihai Răduţ
—	F	Florin Gardoş

Împrumutaţi

Nr.	Poziţie	Jucător
82	P	Cosmin Vâtcă (→ Gaz Metan)
2	F	Daniel Bălan (→ FC SKA-Energiya Khabarovsk)
22	A	Ricardo Pedriel (→ Giresunspor)
--	M	Răzvan Ochiroşii (→ Oţelul Galaţi)
25	M	Mihai Onicaş (→ Poli Iaşi)
31	F	Emil Ducu Ninu (→ Farul Constanţa)
19	M	Andrei Ionescu (→ Mersin İdmanyurdu)

Ierarhie căpitani

Antrenori

Victor Piţurcă – antrenor principal
Florin Marin – antrenor secund
Eugen Neagoe – antrenor secund
Gabi Boldici – antrenor de portari
Radu Paligora – preparator fizic

Istoria antrenorilor

Nume	Perioadă	Trofee							Total
		Naţional			Internaţional
		LI	CR	SR	UCL	CCU	UEL	SE
Coloman Braun-Bogdan	02.1948–05.1948	0	0	0	0	0	0	0	0
Colea Vâlcov	08.1948–07.1949	0	1	0	0	0	0	0	1
Francisc Rónnay	03.1950–11.1950 09.1953–11.1953 03.1954–06.1954	0	1	0	0	0	0	0	1
Gheorghe Popescu	03.1951–08.1953 08.1958–07.1960 03.1962–07.1962	4	3	0	0	0	0	0	7
Ilie Savu	09.1954–11.1955 1958 08.1964–06.1967	1	3	0	0	0	0	0	4
Ştefan Dobay	03.1956–11.1956	1	0	0	0	0	0	0	1
Angelo Niculescu	03.1958–06.1958	0	0	0	0	0	0	0	0
Ştefan Onisie	09.1960–06.1961 08.1962–11.1963 08.1970–06.1971	1	1	0	0	0	0	0	2
Eugen Mladin	08.1961–11.1961	0	0	0	0	0	0	0	0
Gheorghe Ola	03.1963–07.1964	0	0	0	0	0	0	0	0
Ştefan Kovacs	08.1967–07.1970	1	2	0	0	0	0	0	3
Valentin Stănescu	08.1971–12.1972	0	0	0	0	0	0	0	0
Gheorghe Constantin	03.1973–12.1973 08.1978–06.1981	0	1	0	0	0	0	0	1
Constantin Teaşcă	03.1974–06.1975	0	0	0	0	0	0	0	0
Emerich Jenei	08.1975–06.1978 08.1983–05.1984 10.1984–10.1986 04.1991–12.1991 08.1993–04.1994 10.1998–04.2000	4	3	0	1	0	0	0	7
Traian Ionescu	08.1981–12.1981	0	0	0	0	0	0	0	0
Constantin Cernăianu	11.1981–07.1983	0	0	0	0	0	0	0	0
Florin Halagian	09.1984–10.1984	0	0	0	0	0	0	0	0
Anghel Iordănescu	10.1986–06.1990 08.1992–06.1993	4	2	0	0	0	0	1	7
Costică Ştefănescu	08.1990–12.1990	0	0	0	0	0	0	0	0
Bujor Hălmăgeanu	03.1991–04.1991	0	0	0	0	0	0	0	0
Victor Piţurcă	03.1992–06.1992 08.2000–06.2002 10.2002–06.2004	1	1	1	0	0	0	0	3
Dumitru Dumitriu	08.1994–06.1997 05.2005–06.2005	4	2	2	0	0	0	0	8
Mihai Stoichiţă	08.1997–10.1998 09.2009–06.2010	1	0	1	0	0	0	0	2
Cosmin Olăroiu	08.2002–10.2002 03.2006–05.2007	1	0	1	0	0	0	0	2
Walter Zenga	08.2004–05.2005	0	0	0	0	0	0	0	0
Oleg Protasov	08.2005–12.2005	0	0	0	0	0	0	0	0
Gheorghe Hagi	07.2007–09.2007	0	0	0	0	0	0	0	0
Massimo Pedrazzini	09.2007–10.2007	0	0	0	0	0	0	0	0
Marius Lăcătuş	10.2007–10.2008 01.2009–05.2009	0	0	0	0	0	0	0	0
Dorinel Munteanu	10.2008–12.2008	0	0	0	0	0	0	0	0
Cristiano Bergodi	06.2009–09.2009	0	0	0	0	0	0	0	0
Total	1947–2009	23	20	5	1	0	0	1	50

Preşedinţii

Nume	Perioadă
Oreste Alecsandrescu	1947–1948
Nicolae Petre Draga	1948
Vasile Mesaroş	1948–1949
Policarp Dovaăcescu	1949
Alexandru Florescu	1949–1951
Edgar Gâţă	1952–1953
Alexandru Florescu	1953–1954
Ilie Savu	1954
Ştefan Alexiu	1954–1958
Ioan Teodorescu	1958–1961
Aurelian Budeanu	1961–1964
Maximilian Pandele	1964–1975
Gheorghe Drăgănescu	1975–1980
Aurel Ion	1980–1983
Cornel Oţelea	1983–1984
Ioan Popescu	1984–1985
Nicolae Gavrilă	1985–1989
Constantin Tănase	1989–1990
Nicolae Gavrilă	1990–1991
Cornel Oţelea	1991–1997
Cristian Gaţu	1997–1998
Gheorghe Cernat	1998–2000
Viorel Păunescu	1998–2003
Mihai Stoica	2002–2007
George Becali	2003–2007
Marius Lăcătuş	2005–2007
Valeriu Argăseală	2007–

Stemă

Stemele de-a lungul istoriei

ASA Bucureşti a fost fondat de către Armata Regală pe 7 iunie 1947, şi pe atunci echipa nu avea nicio stemă oficială.

Cum comuniştii au preluat complet controlul în ţară pe 30 decembrie 1947, Armata Regală a fost transformată în Armata Poporului, şi în mod automat şi ASA. Inspirat de Armata Roşie, noul Minister al Apărării a decis să creeze o stemă pentru club, consistând dintr-o stea roşie inscripţionată „A” (simbolul Armatei Roşii), pe un disc albastru, precum şi să schimbe numele în „CSCA”.

Doi ani mai târziu, schimbarea numelui în CCA a adus cu ea şi o nouă stemă, consistând din aceeaşi stea roşie, inscripţionată „CCA”, şi înconjurată de o cunună de lauri. Omniprezentul motiv al stelei pe stemă s-a materializat şi în schimbarea numelui clubului, în Steaua, din 1961. S-a optat pentru o stemă care, cu un nou design, rămâne simbolul clubului până în ziua de azi : fondalul dungat roş-albastru, cu o stea de aur în mijloc, reprezentând tricolorul românesc. Forma stemei a fost regândită în 1974, când echipa s-a mutat pe Stadionul Ghencea.

În urma Revoluţiei române din 1989, Armata a decis să rupă orice legătură cu defunctul regim comunist, astfel încât, în 1991, CSA Steaua şi-a schimbat stema pentru ultima oară, reprezentând un vultur prezent şi pe stema Ministerului Apărării, dar şi a României. Cum în 1998 a apărut FC Steaua, clubul a adăugat două stele galbene deasupra stemei, reprezentând cele 20 de titluri de campioană a României câştigate de echipă.

2003 a fost anul ultimei schimbări a stemei, decisă de noul Consiliu de Administraţie condus de George Becali, în realitate o revenire la varianta din perioada 1974-1991, cu cele două stele prezente deasupra.

Culori

În timpul primului ei sezon, 1947–48, Steaua a purtat tricouri roş-galbene, cu şorţuri albastre, pentru a simboliza culorile steagului tricolor. Începând cu sezonul următor, odată cu schimbarea identităţii Armatei Române, s-a renunţat treptat la galben, astfel încât culorile oficiale au rămas, până în ziua de astăzi, roşu şi albastru.

Steaua nu a avut niciodată un echipament standard. Cu toate acestea, cea mai folosită combinaţie de-a lungul timpului a fost tricouri roşii, şorţuri albastre şi jambiere roşii. Alte variante au inclus roşu complet, albastru complet, dar şi tricouri în dungi roş-albastre, în anii '1960 şi '1970. Alte culori au fost folosite foarte rar. Excepţii au fost finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, în care Steaua a purtat, pentru prima şi singura dată în istoria sa, un echipament alb complet, precum şi echipamentul folosit în deplasare în sezonul 1999-00 (galben şi roşu), precum şi a treia opţiune de echipament din sezonul 2005-2006 (galben şi negru).

Echipamentul folosit acasă în sezonul 2009-10, asemănător cu cel din sezonul precedent, consistă din tricouri cu dungi verticale roşii şi albastre, şorţuri şi jambiere roşii, în timp ce echipamentul din deplasare este de culoare verde fosforescent. Echipamentul de rezervă este roşu-complet

În prezent echipamentul Stelei este produs de Nike, cu care Steaua a semnat un contract în 2002, după un lung parteneriat cu Adidas. Cu toate acestea, în 1988, Steaua a fost prima echipă de fotbal din România comunistă care a purtat pe tricou numele unei companii occidentale, anume Ford. După aceea au urmat alţi sponsori : Castrol, Philips, CBS, Bancorex (iniţial BRCE), Dialog (astăzi Orange), BCR, RAFO, Air Atlantis, City Financial şi în prezent SportingBet.

FC Rapid București

FC Rapid Bucureşti

Informaţii generale

Nume complet

FC Rapid S.A. Bucureşti

Poreclă

Vulturii vişinii, Giuleştenii, Feroviarii

Nume precedent(e)

CFR, Locomotiva

Data fondării

25 iunie 1923

Culori

Alb-vişiniu

Stadion

Valentin Stănescu, Bucureşti
(19.100 locuri)

Campionat

Finanţator

Preşedinte

Antrenor

Site web

Palmares

Naţional

Campionatul României (3)
Cupa României (13)
Supercupa României (4)

Echipament

Acasă

Deplasare

Alternativ

Fotbal Club Rapid Bucureşti este un club de fotbal din Bucureşti, România, fondat în 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa sub numele de Asociaţia culturală şi sportivă C.F.R.. Rapid a câştigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 şi 2003 — şi în 1942 un campionat de război) şi de 13 ori Cupa României.

Istorie

Primii paşi

Istoria clubului începe din ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a şcolii primare din cartierul Griviţa, lucrătorii de la Atelierele Griviţa şi jucătorii unei echipe (Excelsior) care deja activa în cartier au pus bazele "Asociaţiei Culturale şi Sportive CFR". Preşedinte de club a fost ales Teofil Copaci, maistru la Atelierele Griviţa, iar căpitan de echipă, Grigore Grigoriu, strungar, dar jucător cu experienţă, care mai activase şi la Venus. Cu echipamente confecţionate din pânză vişinie în casa lui Grigoriu şi cu bocancii recondiţionaţi de la Ateliere, noua echipă CFR susţinea jocurile şi antrenamentele pe terenul CAB.

În perioada interbelică Rapid a fost printre echipele de top ale României câştigând de şase ori consecutiv cupa, dar şi campionatul de război (nerecunoscut oficial de Federaţia Română de Fotbal) în anul 1942, competiţie cunoscută ca fiind "Cupa Basarabiei".

1945–1970

În 1940 Rapid a fost prima echipă de fotbal din România care a reuşit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza celui de-al doilea Război Mondial, dar ediṭie incompleta prin retragerea Austriei ca urmare a Anschlussului, a Cehoslovaciei şi a Italiei datorită angajării în război. Rapid reuşeşte să cucerească titlul de campioană în anul 1967.

1970–1990

Anii aceştia sunt cei mai negri pentru fotbalul feroviar. În această perioadă Rapid a retrogradat de patru ori în Divizia B. Cu toate acestea, echipa a câştigat de două ori Cupa României, în 1972 şi 1975.

1990–prezent

Rapid reuşeşte cele mai importante performanţe ale sale pe plan intern şi internaţional. Din 1993, echipa a fost preluată de George Copos. În 1999 şi 2003 a câştigat campionatul, iar în 1998, 2002, 2006 şi 2007 Cupa României. În 2006, Rapid s-a calificat în Cupa UEFA din postura de câştigătoare a Cupei României, şi a reuşit totodată calificarea în premieră în grupele acestei competiţii, la al doilea sezon de când UEFA a introdus acest format pentru a doua competiţie intercluburi ca importanţă din Europa. Alb-vişiniii au trecut de grupe, iar în şaisprezecimi au întâlnit echipa germană Hertha Berlin, pe care au eliminat-o după 1-0 la Berlin, pe Olympiastadion şi 2-0 pe „Giuleşti”, astfel rapidiştii ajungând în optimi. În această fază, rapidiştii au dat de o altă echipă din Germania, una din marile favorite la câştigarea Cupei UEFA în acel sezon, Hamburger SV (sau SV Hamburg), de care au trecut după 2-0 pe „Giuleşti” şi 1-3 pe AOL Arena (rapidiştii s-au calificat datorită golului din deplasare), iar în sferturi au întâlnit Steaua, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanţă în Cupa UEFA din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieşit steliştii, după 1-1 în „Giuleşti” şi 0-0 pe Lia Manoliu (steliştii s-au calificat datorită golului din deplasare). Această surprinzătoare ascensiune a Rapidului este cea mai mare performanţă europeană a echipei alb-vişinii de după cel de al doilea război mondial.

Stadionul Giuleşti

Pentru detalii, vezi: Giuleşti (stadion).

În 1936 începeau lucrările pentru ridicarea stadionului de lângă Grant. 2 ani mai târziu este încheiată construcţia, dând echipei Rapid o copie mai mică a "Potcoavei" din Londra a echipei Arsenal. Oficial, stadionul a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la punerea în circulaţie a primului tren în România în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Marelui Voievod Mihai de Alba iulia. În acel moment, Rapidul dispunea de una din cele mai mari şi moderne arene din ţară, neavând totuşi capacitatea ANEF-ului sau gazon de iarbă şi instalaţie de nocturnă ca Venus.

Prin construcţia după revoluţie a celei de-a doua peluze, "Potcoava" a fost închisă, iar capacitatea stadionului s-a ridicat la 19.100 de locuri. Modernizările au continuat în 2003, an în care gazonul a fost schimbat complet. În prezent tribuna I şi peluza veche se află în renovare.

Imn

Imnul Rapidului

Suntem peste tot acasă
Porţile ni se deschid
Nu-i echipă mai frumoasă
Şi iubită ca Rapid

Refren
Rapid-Rapid
Luptă dacă ne iubeşti
Rapid-Rapid
Haide-hai Rapid Giuleşti!

Inima ce-n piept ne bate
La nevoie e un tun
Pentr-o singură dreptate
Să învingă cel mai bun

Refren

Nu va daţi bătuţi o clipă
Învăţaţi acest refren
Imnul nostru de echipă
Glasul roţilor de tren

Refren

_{Autori: Adrian Păunescu şi Victor Socaciu}

În 1980, după un meci amical de fotbal jucat între jurnaliştii de la Flacăra şi Rapid pe Stadionul Giuleşti, Adrian Păunescu şi Victor Socaciu au compus un imn pentru echipa giuleşteană. A fost interpretat după câteva zile la staţiile de amplificare ale stadionului la începutul următorului meci oficial.

Suporteri

Rapid este singurul club din România cu club aristocratic.^{[necesită citare]} Are cea mai veche galerie din ţară şi numeroşi suporteri la nivel naţional.

Jucători notabili

Notă: Anul debutului la Rapid este scris în paranteză.

Debut	Portari	Fundaşi	Mijlocaşi	Atacanţi
Anii '30	Francisc Theimler (1932)	Nicolae Roşculeţ (1932)	Ştefan Wetzer II (1931)	Attila (1932)
	Petrică Rădulescu (1936)		Vintilă Cossini (1932)	Ştefan Barbu II (1933)
			Alexandru Cuedan (1933)	Ioachim Moldoveanu (1935)
			Gheorghe Răşinaru (1935)	Ştefan Auer (1936)
			Ion Costea (1936)	Ionică Bogdan (1936)
			Ladislau Raffinsky (1936)	Iuliu Baratky (1937)
			Iosif Lengheriu (1936)	Dănuţ Gavrilescu (1938)
				Radu Florian (1939)
				Wilim Sipoş (1939)
Anii '40	Robert Sadowski (1940)	Remus Ghiuriţan (1941)		Ştefan Filote (1942)
	Valentin Stănescu (1946)	Ştefan Asbiceanu (1942)		Ion Lungu (1944)
		Alexandru Apolzan (1946)		Ion Mihăilescu (1945)
		Nicolae Cristescu (1949)		Bazil Marian (1946)
Anii '50	Gheorghe Dungu (1950)	Ilie Greavu (1957)	Ion Langa (1955)	Vasile Copil (1956)
	Augustin Todor (1958)		Nicolae Georgescu (1957)	Titus Ozon (1959)
Anii '60	Rică Răducanu (1965)	Ion Motroc (1960)	Constantin Dinu (1961)	Ion Ionescu (1960)
		Dan Coe (1962)	Constantin Jamaischi (1963)	Teofil Codreanu (1961)
		Nicolae Lupescu (1963)	Ion Dumitru (1967)	Viorel Kraus (1961)
		Ion Pop (1967)	Iordan Anghelescu (1968)	Constantin Năsturescu (1962)
			Marin Stelian (1969)	Emil Dumitriu II (1963)
				Alexandru Neagu (1965)
Anii '70	Marian Ioniţă (1973)	Alexandru Boc (1971)	Ion Ion (1979)	Nicolae Manea (1972)
	Ion Manu (1976)	Florin Marin (1972)		Florin Cojocaru (1977)
		Bratu Pârvu (1976)
Anii '80	Leontin Toader (1984)	Gheorghe Cârstea (1984)	Ştefan Popa (1980)	Fănel Ţâră (1984)
		Ioan Bacoş (1984)	Marian Rada (1983)
		Adrian Matei (1987)	Ion Goanţă (1984)
		Nicolae Stanciu (1989)	Florin Constantinovici (1989)
Anii '90	Bogdan Lobonţ (1997)	Romulus Bealcu (1991)	Iulian Chiriţă (1992)	Marius Şumudică (1996)
		Ştefan Nanu (1996)	Dănuţ Lupu (1997)	Daniel Pancu (1996)
		Mircea Rednic (1997)	Constantin Schumacher (1998)	Ioan Viorel Ganea (1999)
		Adrian Iencsi (1997)	Ioan Ovidiu Sabău (1998)	Constantin Barbu (1999)
			Marius Măldărăşanu (1998)
Anii 2000	Emilian Dolha (2000)	Vasile Maftei (2000)	Robert Ilyeş (2001)	Daniel Niculae (2001)
	Dănuț Coman (2005)	Valentin Bădoi (2002)		Mugurel Buga (2005)
				Viorel Moldovan (2006)

Palmares

Divizia A: de 4 ori
- 1966-1967, 1998-1999, 2002-2003 şi Cupa Basarabiei (campionatul de război) 1941-1942
Cupa României: de 13 ori
- 1934-1935, 1936-1937, 1937-1938, 1938-1939, 1939-1940, 1940-1941, 1941-1942, 1971-1972, 1974-1975, 1997-1998, 2001-2002, 2005-2006 şi 2006-2007
Supercupa României: 4
- 1998-1999, 2001-2002, 2002-2003, 2006-2007
Locul 2 în Divizia A: de 14 ori
- 1936-1937, 1937-1938, 1939-1940, 1940-1941, 1948-1949, 1949-1950, 1963-1964, 1964-1965, 1965-1966, 1969-1970, 1970-1971, 1997-1998 , 1999-2000 şi 2005-2006
Cupa Ligii: o dată
- 1994
Cupa Balcanică: de 2 ori
- 1964-1965, 1965-1966
Finalistă în Cupa Europei Centrale: o dată
- 1939-1940

Rapid în cupele europene

Perioada 1955 (înfiinţarea Cupei Campionilor şi a Cupei Oraşelor Târguri) - 2009 (prezent)

Rapid Bucureşti a disputat 84 de partide în cupele europene, în 3 competiţii (sau 5 dacă separăm vechile denumiri ale Cupei UEFA şi Ligii Campionilor în competiţii distincte) pe parcursul a 19 sezoane şi a obţinut următoarele rezultate:

Cupa Oraşelor Târguri: 2 participări, 4 jocuri, 1 victorie, 0 egaluri, 3 înfrângeri, golaveraj 6-14;
Cupa UEFA: 11 participări, 60 jocuri, 28 victorii, 15 egaluri, 17 înfrângeri, golaveraj 89-53;
(Cupa UEFA + Cupa Oraşelor Târguri: 13 participări, 64 jocuri, 29 victorii, 15 egaluri, 20 înfrângeri, golaveraj 95-67);
Cupa Cupelor: 3 participări, 12 jocuri, 5 victorii, 3 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 19-17;
Cupa Campionilor: 1 participare, 4 jocuri, 1 victorie, 1 egal, 2 înfrângeri, golaveraj 3-3;
Liga Campionilor: 2 participări, 4 jocuri, 0 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 6-8;
(Cupa Campionilor + Liga Campionilor: 3 participări, 8 jocuri, 1 victorie, 3 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 9-11);

Cupele europene: 19 participări, 84 jocuri, 35 victorii, 21 egaluri, 28 înfrângeri, golaveraj 123-95.

1967-1968 - Cupa Campionilor
Turul 1
(Bulgaria) Botev Plovdiv	2-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	3-0	Botev Plovdiv (Bulgaria)
Optimi de finală
(Italia) Juventus	1-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	0-0	Juventus (Italia)

1968-1969 - Cupa Oraşelor Târguri
Turul 1
Rapid Bucureşti	3-1	OFK Belgrad (Iugoslavia)
(Iugoslavia) OFK Belgrad	6-1	Rapid Bucureşti

1969-1970 - Cupa Oraşelor Târguri
Turul 1
(Portugalia) Vitória Setúbal	3-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-4	Vitória Setúbal (Portugalia)

1971-1972 - Cupa UEFA
Turul 1
(Italia) Napoli	1-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	2-0	Napoli (Italia)
Şaisprezecimi de finală
Rapid Bucureşti	4-0	Legia Varşovia (Polonia)
(Polonia) Legia Varşovia	2-0	Rapid Bucureşti
Optimi de finală
(Anglia) Tottenham Hotspur	3-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	0-2	Tottenham Hotspur (Anglia)

1972-1973 - Cupa Cupelor
Şaisprezecimi de finală
Rapid Bucureşti	3-0	Landskrona BoIS (Suedia)
(Suedia) Landskrona BoIS	1-0	Rapid Bucureşti
Optimi de finală
(Austria) Rapid Viena	1-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	3-1	Rapid Viena (Austria)
Sferturi de finală
(Anglia) Leeds United	5-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-3	Leeds United (Anglia)

1975-1976 - Cupa Cupelor
Şaisprezecimi de finală
Rapid Bucureşti	1-0	Anderlecht (Belgia)
(Belgia) Anderlecht	2-0	Rapid Bucureşti

1993-1994 - Cupa UEFA
Turul 1
(Italia) Internazionale	3-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	0-2	Internazionale (Italia)

1994-1995 - Cupa UEFA
Turul preliminar
(Malta) FC Valletta	2-6	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-1	FC Valletta (Malta)
Turul 1
Rapid Bucureşti	2-0	Charleroi (Belgia)
(Belgia) Charleroi	2-1	Rapid Bucureşti
Şaisprezecimi de finală
Rapid Bucureşti	2-1	Eintracht Frankfurt (Germania)
(Germania) Eintracht Frankfurt	5-0	Rapid Bucureşti

1996-1997 - Cupa UEFA
Turul 2 preliminar
Rapid Bucureşti	1-0	Lokomotiv Sofia (Bulgaria)
(Bulgaria) Lokomotiv Sofia	0-1	Rapid Bucureşti
Turul 1
Rapid Bucureşti	1-0	Karlsruher (Germania)
(Germania) Karlsruher	4-1	Rapid Bucureşti

1998-1999 - Cupa Cupelor
Turul preliminar
(Luxemburg) Grevenmacher	2-6	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	2-0	Grevenmacher (Luxemburg)
Şaisprezecimi de finală
Rapid Bucureşti	2-2	Valerenga (Norvegia)
(Norvegia) Valerenga	0-0	Rapid Bucureşti

1999-2000 - Liga Campionilor
Turul 2 preliminar
Rapid Bucureşti	3-3	Skonto Riga (Letonia)
(Letonia) Skonto Riga	2-1	Rapid Bucureşti

2000-2001 - Cupa UEFA
Turul preliminar
Rapid Bucureşti	3-0	Mika Ashtarak (Armenia)
(Armenia) Mika Ashtarak	1-0	Rapid Bucureşti
Turul 1
Rapid Bucureşti	0-1	Liverpool (Anglia)
(Anglia) Liverpool	0-0	Rapid Bucureşti

2001-2002 - Cupa UEFA
Turul preliminar
(Lituania) Atlantas Klaipeda	0-4	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	8-0	Atlantas Klaipeda (Lituania)
Turul 1
(Franţa) Paris Saint-Germain	0-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	0-3	Paris Saint-Germain (Franţa)

2002-2003 - Cupa UEFA
Turul preliminar
Rapid Bucureşti	2-0	Nova Gorica (Slovenia)
(Slovenia) Nova Gorica	1-3	Rapid Bucureşti
Turul 1
(Olanda) Vitesse Arnhem	1-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	0-1	Vitesse Arnhem (Olanda)

2003-2004 - Liga Campionilor
Turul 2 preliminar
Rapid Bucureşti	0-0	Anderlecht (Belgia)
(Belgia) Anderlecht	3-2	Rapid Bucureşti

2005-2006 - Cupa UEFA
Turul 1 preliminar
(Andorra) Sant Julià	0-5	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	5-0	Sant Julià (Andorra)
Turul 2 preliminar
Rapid Bucureşti	3-0	Vardar Skopje (Macedonia)
(Macedonia) Vardar Skopje	1-1	Rapid Bucureşti
Turul 1
(Olanda) Feyenoord	1-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-0	Feyenoord (Olanda)
Faza grupelor
Rapid Bucureşti	2-0	Rennes (Franţa)
(Ucraina) Şahtior Doneţk	0-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-0	PAOK Salonic (Grecia)
(Germania) VfB Stuttgart	2-1	Rapid Bucureşti
Şaisprezecimi de finală
(Germania) Hertha Berlin	0-1	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	2-0	Hertha Berlin (Germania)
Optimi de finală
Rapid Bucureşti	2-0	Hamburger SV (Germania)
(Germania) Hamburger SV	3-1	Rapid Bucureşti
Sferturi de finală
Rapid Bucureşti	1-1	Steaua Bucureşti (România)
(România) Steaua Bucureşti	0-0	Rapid Bucureşti

2006-2007 - Cupa UEFA
Turul 1 preliminar
Rapid Bucureşti	5-0	Sliema Wanderers (Malta)
(Malta) Sliema Wanderers	0-1	Rapid Bucureşti
Turul 2 preliminar
(Bosnia) FK Sarajevo	1-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	2-0	FK Sarajevo (Bosnia)
Turul 1
Rapid Bucureşti	1-0	Nacional Madeira (Portugalia)
(Portugalia) Nacional Madeira	1-2	Rapid Bucureşti
Faza grupelor
Rapid Bucureşti	0-0	Paris Saint-Germain (Franţa)
(Israel) Hapoel Tel-Aviv	2-2	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-1	Mlada Boleslav (Cehia)
(Grecia) Panathinaikos	0-0	Rapid Bucureşti

2007-2008 - Cupa UEFA
Turul 1
(Germania) FC Nürnberg	0-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	2-2	FC Nürnberg (Germania)

2008-2009 - Cupa UEFA
Turul 1
(Germania) VfL Wolfsburg	1-0	Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti	1-1	VfL Wolfsburg (Germania)

Lotul de jucători pentru sezonul 2009–10

Bornescu

Păun

Iencsi

M.Constantin

Božović

Varga

Matič

Lazar

Herea

Spadacio

Răduţă

Primul 11

Nr.	Poziţie	Jucător
1	P	Andrei Marinescu
3	F	Ricardo Fernandes
4	F	Octavian Ionescu
5	F	Ştefan Mardare
6	M	Darijan Matič
7	M	Cesinha
8	M	Alexandru Coman
9	A	Lucian Răduţă
10	M	Ovidiu Herea
13	F	Cătălin Păun
15	M	Costin Lazăr
16	F	Diego Ciz
17	M	Ilie Iordache

Nr.	Poziţie	Jucător
19	F	Vladimir Božović
20	M	Ştefan Grigorie
21	F	Cristian Săpunaru
23	F	Marius Constantin
24	F	Adrian Ţâncu
25	F	Doru Bratu
27	A	Edgars Gauračs
28	F	Adrian Iordache
30	M	Juliano Spadacio
32	F	Adrian Iencsi
33	P	Mircea Bornescu
89	P	Cătălin Straton
--	M	Djorđje Ivelja

Transferuri iarna 2009-2010

Veniri:

Plecări:

Mugurel Buga la Skoda Xanthi
Joao Paulo Pinto Ribeiro la Leixões SC

Pentru echipa a II-a, vezi FC Rapid II Bucureşti.

Echipa tehnică

Antrenor principal: Marius Șumudică
Antrenori secunzi: Dumitru Iordan, Ciprian Panait
Vicepreşedinte: Nicolae Manea
Doctor: Marian Dumitru
Maseuri: Gheorghe Păun, Roger Popovici
Magazioner: Cornel Mateiaşi

Suporteri faimoşi

Fotogalerie

Logo vechi	Logo vechi	Logo vechi	Logo vechi
Logo vechi

FC Dinamo București

FC Dinamo Bucureşti

Informaţii generale

Nume complet

Fotbal Club Dinamo Bucureşti

Poreclă

Câinii Roşii, Spartanii

Data fondării

14 mai 1948

Culori

Alb şi roşu

Stadion

Stadionul Dinamo
(15.032 locuri)

Campionat

Preşedinte

Antrenor

Site web

Palmares

Naţional

Campionatul României (18)
Cupa României (12)
Supercupa României (1)

Echipament

Acasă

Deplasare

Alternativ

Sezon actual

Pentru sezonul în curs vedeţi:
FC Dinamo Bucureşti în sezonul 2009-10

Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal din România, care a câştigat numeroase titluri naţionale şi cupe ale României. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu celălalt mare club bucureştean, Steaua, întâlnirile dintre cele două echipe fiind considerate de majoritatea microbiştilor ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, de multe ori decisive pentru câştigarea campionatului.

A apărut direct în divizia A, în primăvara anului 1948. Unirea Tricolor Bucureşti fusese preluată de Ministerul Afacerilor Interne în ianuarie 1948, iar în luna mai a fuzionat cu o altă echipă din Divizia A, Ciocanul Bucureşti^[1]. Până la finalul acelui campionat, Cele două echipe din prima divizie s-au numit Dinamo A şi Dinamo B. A doua echipă a retrogradat la finalul stagiunii, iar peste un an, când a obţinut promovarea în Divizia A, a fost mutată la Cluj, apoi la Braşov, şi în cele din urmă a ajuns la Bacău, punând bazele echipei FCM Bacău de astăzi^[2].

Istoria

Anii '50

În 1950, la Dinamo vin Nicolae Nicuşor Dumitru, Băcuţ I. Urmează ani de cristalizare, primele roade culegându-se în 1951: Dinamo ocupă locul secund, cu Alexandru Ene, Suru, Szoko, Călinoiu, C. Marinescu.

La 14 octombrie 1951 are loc inaugurarea cochetului stadion Dinamo^[3], pe gazonul căruia alb-roşii aveau să obţină victorii de neuitat pentru suporterii lor. Primul meci: Dinamo - Locomotiva Timişoara 1-0. În 1952, dinamoviştii vor ocupa tot locul 2, ca şi în '53, pentru ca, în '54, să mai coboare o treaptă (locul 3). În acel an, Dinamo joacă (şi pierde) finala Cupei României: 0-2 cu Metalul Reşiţa. În 1954 apar Birtaşu, Blujdea, Băcuţ II, antrenor fiind Ştefan Dobay.

Primul titlu de campioană

În 1955, alb-roşii primesc prima cunună de campioni. Dinamo - cu Angelo Niculescu antrenor - impresionează, în special atacul Ene I, Neaga, Suru. De asemenea apărarea, cu jucători precum Băcuţ I, Băcuţ II, Szoko, Călinoiu, este cea mai bună din campionat (doar 19 goluri primite)^[4].

În toamna lui 1956, echipa debutează în Cupa Campionilor Europeni (înfiinţată cu doar un an în urmă), premieră şi pentru fotbalul românesc: la 26 august 1956, în faţa a 32.000 de spectatori, Dinamo - Galatasaray 8-0. Apoi, la Istanbul, 1-2 şi Dinamo obţine prima calificare. Noutăţile echipei au fost Utu, cei doi Anghel - Florian şi Vasile. Au mai apărut atunci Popa, Nunweiller III, R. Lazăr. În acel an 1956, Dinamo a pierdut titlul naţional şi avea să intre într-un con de umbră până în 1959, când ajunge la un punct de campioni. În schimb, cucereşte Cupa României: Dinamo - Minerul Baia Mare 4-0. Noutăţi: Varga, Szakacs, Feodot, Bükössy, Cosma. Sezoanele următoare n-au fost însă pe măsură.

În 1961 dinamoviştii obţin locul 2 şi cu contribuţia noilor veniţi, Nunweiller IV, Panait, Ivan, Stoenescu, Ene II, Ţîrcovnicu, Eftimie, Sasu, Selymes, David (antrenori Traian Ionescu şi Nicuşor).

Anii '60

Al doilea titlu vine in 1962, când în lot mai apar Datcu, Ştefan, Unguroiu (antrenori Nicuşor si Nedelescu). În 1963 Dinamo câştigă al treilea său titlu. Au venit: Pârcălab, Ghergheli (Tr. Ionescu-Nicuşor, cuplul de antrenori). Dinamo câştigă şi Cupa: 5-3 cu Steaua (noutăţi: Radu Nunweiller, O. Popescu). Dinamo a jucat în Cupa Campionilor contra celebrului Real Madrid (1-3 la Bucureşti), cu Di Stefano şi Gento in teren. Meciul de la Bucureşti a avut loc pe stadionul 23 August şi a stabilit un record de asistenţă pentru această arenă: 100.000 de spectatori^[5]. La Dinamo au mai venit P. Emil, Frăţilă, Haidu.

În toamna lui 1964, în CCE, Dinamo mai întâlneşte o echipă celebră: Internazionale (cu Facchetti, Picchi, Jair, Mazzolla, Corso, Suarez), pierzând 0-6 şi 0-1. În 1965, alt titlu şi alţi jucători noi în lot: Mircea Lucescu şi Grozea. In C1 Dinamo a jucat din nou cu Inter, de data aceasta reuşind să învingă cu 2-1 (dar pierzând la Milano, cu 0-2).

În al 20-lea an de existenţă a clubului (1948-1968), fotbaliştii de la Dinamo cuceresc Cupa (3-1 cu Rapid), cu Cornel Dinu, Naghi si Dumitrache in teren, Bazil Marian pe banca tehnică, aduşi in 1966. Tot atunci au mai venit Nuţu, Daniel Ene, Vl. Marica. În premieră, la 13 noiembrie 1968, in Cupa Cupelor, Dinamo intalneste un „team” englez: West Bromwich Albion (1-1 si 0-4), partide în care au jucat şi Boc şi Salceanu.

În 1969, „argint” în campionat şi în Cupă. 1969 a fost anul calificării României la Mondialul mexican '70, cu o importantă contribuţie dinamovistă: Dinu, Boc, Deleanu, Ghergheli, Nunweiller VI, Dumitrache, Lucescu.

Anii '70

În 1970, Dinamo a terminat pe locul 5. Lotul i-a primit şi pe Cheran, Both, Al. Moldovan, Dobrău, G. Sandu (antrenori Nicuşor si St. Stanculescu). În toamna acelui an, Dinamo elimină pe Panathinaikos (5-0 si 0-1), în Cupa Oraşelor Târguri, pentru ca apoi să cedeze în faţa lui FC Liverpool (cu un 1-1 acasă).

Au venit la alb-roşii Mustăţea şi Doru Popescu. Al şaselea titlu este câştigat în 1971, dar Dinamo pierde Cupa: 2-3 cu Steaua. Noutăţi: Andrei, M. Constantinescu, P. Nicolae, Moţ. În CCE, Dinamo reuşeşte să elimine pe Spartak Trnava, echipa lui Dobias, Kuna si Adamec. Un nou jucător: Florian Dumitrescu. A urmat "dubla" cu Feyenoord-ul lui Israel si Van Hanegem: 0-3 si 0-2.

După o evoluţie mai puţin apreciată în 1972, Dinamo revine în vârful ierarhiei în anul următor, cu Nelu Nunweiller şi Gheorghe Timar antrenori. Noutăţi în teren: Eftimescu, Batacliu, Custov, Lucuţă, Vrînceanu, Dudu Georgescu. În CCE, Dinamo trece de nord-irlandezii de la Crusaders Belfast (1-0, 11-0 !), dar este eliminată de Atletico Madrid (0-2 şi 2-2), echipa lui Capon, Irureta, Heredia si Ay ala. La Dinamo, noutatea s-a numit Sătmăreanu II.

În anul următor, Dinamo joacă în Cupa UEFA şi, după eliminarea turcilor de la Boluspor, ratează un succes de prestigiu în faţa lui FC Köln, 1-1 şi 2-3. Jucător nou: T. Zamfir. Al 6-lea titlu: în 1971. Un nou jucător: Florian Dumitrescu. Al 7-lea titlu a venit doi ani mai târziu, în 1973, dupa un meci dubios, cu CFR Cluj, pe care a invins-o exact la diferenta de goluri de care a avea nevoie pentru a depăşi Universitatea Craiova la golaveraj^[6]. Acest meci sus-amintit era un meci restanţă, care s-a desfăşurat după încheierea campionatului, când se ştiau toate rezultatele. Al 8-lea titlu datează din 1975, anul când Dudu Georgescu câştigă Gheata de aur cu 32 de goluri.

În 1976 în Cupa UEFA Dinamo joacă împotriva „monstrului sacru” - AC Milan - cu Fabio Capello şi Collovatti în teren: 0-0 şi 1-2. 1976-1977 este sezonul care aduce al 9-lea titlu şi încă o Gheată de aur pentru Dudu Georgescu (47 goluri)^[7]. În toamna lui 1977 în CCE, Dinamo câştigă un meci foarte disputat cu Atletico Madrid 2-1, dar pierde la Madrid, 2-0.

În 1979, runda a doua în Cupa UEFA (după ce eliminase Alki Larnaca din Cipru) Dinamo este eliminată (cu ajutorul arbitrajului) de Eintracht Frankfurt, echipa lui Pezzey, Grabowsky şi Holzenbein (2-0 şi 0-3 în prelungiri)^[8].

Anii de glorie: '80

Anii '81-'82 Cupa UEFA - sezonul acesta a adus multe victorii pentru Dinamo. Roş-albii au întâlnit Levski Spartak Sofia, echipa lui Sirakov şi Iskrenov (3-0 şi 1-2). În a doua rundă, o dublă terifiantă: Dinamo - Internazionale (cu Bergodi, Bagni, Prohaska, Altobelli, Baresi, Oriali, Marini şi Becallossi). La Milano, 1-1 (marcatori: Pasinato şi Custov) iar la Bucureşti, 3-2 pentru „câini”, în minutele de prelungire!^[9]. Dinamo e eliminată de echipa suedeză IFK Göteborg, care a şi câştigat trofeul în final.

Al 10-lea titlu naţional va fi obţinut în 1982, când Dinamo cucereşte şi Cupa după o victorie cu 3-2 contra lui FC Baia Mare. După 5 ani de absenţă, Dinamo reintră în CCE, întâlnind (şi eliminând) Valerenga Oslo. În următoarea fază, Dinamo avea să se confrunte cu o echipă puternică: echipa lui Vizek şi Nehoda, Dukla Praga. Au câştigat acasă, cu 2-0, obţinând calificarea la Praga: 1-2. Dinamo este eliminată de Aston Villa, clubul lui Bremmer, Cowans, Withe, Shaw şi Morley. Al 11-lea titlu vine un an mai târziu, în 1983. Anii 1983-1984: sezonul începe cu retragerea lui Cornel Dinu, câştigator a 6 titluri de campion şi 2 Cupe ale României, cu 454 meciuri în prima ligă şi 75 în echipa naţională. În acelaşi an Dinamo câştigă şi al 12-lea titlu.

În toamna 1983-84 a făcut un pas mare în arena internaţională. Campania „Cupa Campionilor Europeni” a început cu o echipă finlandeză, Kuusysi Lahti (1-0 şi 3-0). În faza următoare Dinamo întâlneşte campioana Europei, Hamburger SV - echipa lui Stein, Kalz şi Magath. La Bucureşti, Augustin, Mulţescu şi Orac înscriu pentru 3-0^[10]^[11]. Returul a fost terifiant 3-2 (goluri Ţălnar şi Mulţescu). Pentru a accede în semifinalele CCE, Dinamo are de învins o altă echipă de top: Dinamo Minsk, cu Aleinikov, Zigmanatovici şi Gurinovici. În tur 1-1 (Rednic egalând în minutul '87!), urmând o victorie cu 1-0 la Bucureşti (gol Augustin). Dinamo este prima echipa din România care a jucat semifinala CCE^[12], unde a întâlnit cea mai bună echipă în acel sezon Liverpool FC. Dinamo pierzând 1-0 pe Anfield şi 2-1 în Bucureşti, în cele din urmă în acel an Liverpool câştigând trofeul.

În prima manşă a CCE, în toamna 1984, Dinamo întâlnea Omonia Nicosia: 4-1 şi 1-2. Următorul meci împotriva lui Girondins Bordeaux (echipa lui Jean Tigana, Alain Giresse, Lacombe şi Battiston), Dinamo a fost, din păcate, eliminată după 0-1 şi 1-1.

În 1986 Dinamo a câştigat Cupa României împotriva Stelei (1-0). După o pauză de 18 ani, Dinamo joacă din nou în Cupa Cupelor, în toamna lui `86. Sezonul 1986-1987 a adus Gheata de Aur pentru Cămătaru (44 goluri).

În 1988 finala Cupei României a fost una specială. După ce jucătorii de la Steaua au părăsit terenul la scorul de 1-1, Dinamo a câştigat trofeul, dar mai târziu FRF (fiind presată şi obligată de Partidul Comunist) a adjudecat meciul 2-1 pentru Steaua. Dar după Revoluţia din '89, Steaua a returnat trofeul lui Dinamo, care a refuzat să îl mai primească.

În Cupa UEFA 1988-1989, Dinamo a eliminat din nou echipa finlandeză Lahti cu 3-0. Următoarea victimă au fost scoţienii de la Dundee United: 1-0 şi 1-1. Apoi au ratat calificarea în semifinale după ce au pierdut din cauza golului primit pe teren propriu, 0-0 şi 1-1 în dubla cu Sampdoria Genova.

Anii '90

Cupa UEFA, sezonul 1989-1990 aduce noi succese. Dinamo întâlneşte o echipă din Albania, Dinamo Tirana 0-1 şi 2-0. Următorii sunt campionii Greciei, Panathinaikos 2-0 şi 6-1. În sferturile de finală au întâlnit pe Partizan Belgrad (cu Mijatovici pe teren) eliminându-i cu 2-1 şi 2-0. După 6 ani de pauză, Dinamo joacă o nouă semifinală europeană, de data aceasta contra lui Anderlecht Bruxelles, pierzând ambele manşe cu 1-0.

În vara anului 1990, Dinamo - cu Mircea Lucescu ca antrenor - câştigă un nou campionat, al 13-lea. Şi Cupa României, împotriva Stelei, cu un scor surprinzător: 6-4. Noul sezon CCE începe cu eliminarea echipei irlandeze St Patrick's Athletic Dublin (4-0 şi 1-1). Dinamo este eliminată în faza a doua de FC Porto.

În Cupa UEFA 1991-1992 Dinamo întâlneşte Sporting Lisabona lui Luís Figo, calificându-se după 0-1 şi 2-0. În următoarea fază Dinamo este eliminată de Genoa 1893: 1-3 şi 2-2.

În 1992, al 14-lea titlu a fost adăugat la recordurile lui Dinamo. A fost un sezon remarcabil, cu 34 de meciuri şi nicio înfrângere.

Anii 2000-2010

Noul mileniu începe perfect pentru Dinamo, care reuşeşte eventul în 2000. De altfel, între 2000 şi 2005, Cupa României devine Cupa Dinamo, trofeul poposind de cinci ori din şase ocazii în vitrina alb-roşilor.

Liga Campionilor rămâne însă visul neîmplinit pentru Dinamo. După titlul cucerit în 2004, Dinamo are ghinion în preliminariile Ligii, unde întâlneşte pe Manchester United. Deşi a condus în prima manşă, disputată la Bucureşti pe Stadionul Naţional umplut la maxim, Dinamo a părăsit terenul învinsă cu 2-1^[13]. Returul a adus o înfrângere şi mai drastică pentru bucureşteni, 0-3.

Un an mai târziu, în 2005, Dinamo întâlneşte în Cupa UEFA o altă echipă engleză, Everton pe care o spulberă la Bucureşti cu 5-1^[14], şi pierzând cu 0-1 la Liverpool. Succesul aduce calificarea în premieră a echipei în grupele Cupei UEFA. În această fază, Dinamo realizează un egal, 0-0, cu Heerenveen (echipa lui Klaas Jan Huntelaar), reuşeşte să învingă deţinătoarea trofeului, ŢSKA Moscova cu 1-0, dar pierde în minutul 93 la Sofia cu Levski. Pentru a ajunge în primăvara europeană avea nevoie de o remiză cu Olympique de Marseille. Pe Stade Vélodrome, dinamoviştii au pierdut cu 2-1 în faţa francezilor, deşi înscriseseră golul de 2-2 prin Octavian Chihaia, dar arbitrul nu a validat golul pentru că a fost înscris la o secundă după expirarea celor patru minute de prelungiri^[15].

În toamna lui 2006 noul antrenor Mircea Rednic preia echipa şi face nişte schimbări inspirate, câştigă 13 meciuri consecutive în campionat, printre care cele cu marile rivale (1-0 cu Steaua şi 3-1 cu Rapid), iar în retur îşi continuă marşul triumfal, reuşind să învingă şi în deplasare rivalele Steaua - cu 4-2 şi Rapid - cu 4-1. În sezonul 2006-2007 al Cupei UEFA, Dinamo ajunge pentru a doua oară consecutiv în grupe, unde învinge pe Beşiktaş Istanbul cu 2-1, pe Bayer Leverkusen cu 2-1, remizează 1-1 cu FC Bruges şi pierde cu 3-1 în faţa lui Tottenham Hotspur, într-un meci în care alb-roşii erau deja calificaţi în şaisprezecimile de finală (şi în primăvara europeană, după 17 ani). În această fază a competiţiei, Dinamo a întâlnit pe Benfica Lisabona, care i-a eliminat pe români după 1-0 la Lisabona şi 2-1 la Bucureşti.

Dinamo a câştigat cel de-al 18-lea titlu de campioană a României, în sezonul 2006-2007, după ce a terminat pe locul 1 la 6 puncte de marea rivală Steaua^[16]. Campioana României se putea califica direct în grupele Ligii Campionilor în sezonul 2007-2008 dacă Manchester United sau Chelsea Londra ar fi câştigat această competiţie în sezonul 2006-2007, însă AC Milan s-a încununat campioana Europei, iar dinamoviştii trebuiau să se mulţumească doar cu turul III preliminar, ultimul înainte de grupe^[17]. Aici, Dinamo a întâlnit ocupanta locului 3 în Italia în sezonul 2006-2007, Lazio Roma. După 1-1 la Roma, returul s-a jucat pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, iar Dinamo a pierdut cu 1-3, după ce a condus cu 1-0 la pauză^[18].

Au urmat pentru Dinamo trei sezoane modeste, atât pe plan intern, cât şi în cupele europene, unde a fost eliminată încă din primul tur al Cupei UEFA de Elfsborg, în sezonul 2007-2008 şi de NEC Nijmegen în sezonul 2008-2009.^[19]. Abia în sezonul 2009-2010, alb-roşii au revenit în grupele celei de-a doua competiţii europene, redenumită între timp Europa League. În turul preliminar, Dinamo a înfrunta echipa cehă Slovan Liberec. Prima manşă a fost un coşmar pentru câinii roşii, care au pierdut cu 0-2 după un meci întrerupt în minutul 88, deoarece fanii dinamovişti au rupt gardurile de protecţie şi au intrat pe teren^[20]. În urma incidentelor, Dinamo a fost penalizată cu meci pierdut la masa verde (0-3), amendă de 50.000 de euro şi trei jocuri pe teren propriu cu porţile închise^[21]. În returul de la Liberec, Dinamo a făcut un meci istoric, reuşind să câştige cu 3-0 în primele 90 de minute, după care a învins cu 9-8 la loviturile de departajare, fiind prima echipă din istoria cupelor europene care reuşeşte să se califice în deplasare după un meci pierdut acasă la masa verde^[22]. Participarea în grupe nu a fost răsunătoare pentru Dinamo care a obţinut doar două victorii, ambele cu Sturm Graz, fiind învinsă de celelalte două adversare, Galatasaray Istanbul şi Panathinaikos Atena.

Stadion

Pentru detalii, vezi: Stadionul Dinamo.

Dinamo îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Dinamo, arenă aflată pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în centrul oraşului Bucureşti. Stadionul a fost inaugurat în anul 1951, primul meci susţinut aici de Dinamo fiind împotriva echipei Locomotiva Timişoara. Arena aparţine de Ministerul de Interne şi face parte din Complexul Sportiv Dinamo, care mai include au stadion de fotbal cu o capacitate de 2.000 de locuri, numit Stadionul Florea Dumitrache, un teren sintetic de antrenament, dar şi un velodrom şi un bazin de înot. Galeria dinamovistă este cantonată la peluza dinspre nord a arenei, denumită Peluza Cătălin Hâldan, după numele unui fost jucător al clubului, decedat pe terenul de fotbal la vârsta de 24 de ani. O serie de meciuri din cupele europene au fost jucate de Dinamo pe Stadionul Naţional, a cărui capacitate era de aproape patru ori mai mare decât cea a propriei arene.

Suporteri

Dinamo este a doua echipă ca număr de suporteri din România, după Steaua, 16,3% dintre microbiştii români fiind susţinători dinamovişti^[23]. Primele grupuri organizate ale fanilor dinamovişti au apărut în 1995, în peluza nord a stadionului, luând denumiri precum Dracula sau Rams Pantelimon. La 1 august 1996, a fost înfiinţată gruparea intitulată Nuova Guardia care a împrumutat de la galeriile italiene coregrafiile şi showul din tribune^[24]. În timp, o parte dintre susţinătorii echipei s-au mutat de la peluza nord (devenită Peluza Cătălin Hâldan), şi îşi susţin favoriţii de la peluza sud.

Cea mai mare rivală a lui Dinamo este Steaua Bucureşti. Meciul direct, intitulat Eternul Derbi a fost principalul punct de atracţie al campionatului României începând din anii 1950, cele două devenind echipele cele mai titrate din România. Suporterii celor două formaţii au avut de-a lungul timpului numeroase ciocniri violente, în interiorul stadionului, dar şi în afara acestuia. Unul dintre momentele culminante ale acestui confict a avut loc la data de 10 mai 1997, când suporterii dinamovişti au incendiat o peluză a stadionului Ghencea, eveniment pe care ultraşii alb-roşii îl sărbătoresc în fiecare an^[25].

Palmares

All-time: 1816 meciuri - 1013 victorii - 389 egaluri - 413 înfrângeri, 3572 goluri marcate - 1941 goluri primite, 2706 puncte (locul 2).

Campioană a României (de 18 ori): 1955, 1962, 1963, 1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983, 1984, 1990, 1992, 2000, 2002, 2004, 2007.

Câştigătoare a Cupei României (de 12 ori): 1959, 1964, 1968, 1982, 1984, 1986, 1990, 2000, 2001, 2003, 2004, 2005.

Câştigătoare a Super Cupei României (o dată): 2005

Rezultate în cupele europene

[ascunde]CCE - sfertfinalistă (1983), semifinalistă (1984)
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
1956-1957	Turul 1	3-1, 1-2	Galatasaray Istanbul
1956-1957	Turul 2	3-2, 1-8	ŢDNA Sofia
1962-1963	Turul 1	1-1, 0-3	Galatasaray Istanbul
1963-1964	Turul 1	2-0, 1-0	Motor Jena
1963-1964	Turul 2	1-3, 3-5	Real Madrid
1964-1965	Turul 1	2-0, 5-0	Sliema Wanderers
1964-1965	Turul 2	0-6, 0-1	Internazionale Milano
1965-1966	Turul 1	4-0, 3-2	Odense BK
1965-1966	Turul 2	2-1, 0-2	Internazionale Milano
1971-1972	Turul 1	0-0, 2-2	Spartak Trnava
1971-1972	Turul 2	0-3, 0-2	Feyenoord Rotterdam
1973-1974	Turul 1	11-0, 1-0	Crusaders FC
1973-1974	Turul 2	0-2, 2-2	Atletico Madrid
1975-1976	Turul 1	1-0, 1-4	Real Madrid
1977-1978	Turul 1	0-2, 2-2	Atletico Madrid
1982-1983	Turul 1	3-1, 1-2	Valerenga
	Turul 2	2-0, 1-2	Dukla Praga
	Sferturi de finală	0-2, 2-4	Aston Villa
1983-1984	Turul 1	3-0, 1-0	Kuusysi Lahti
	Turul 2	3-0, 2-3	SV Hamburg
	Sferturi de finală	1-0, 1-1	Dinamo Minsk
	Semifinale	1-2, 0-1	FC Liverpool
1984-1985	Turul 1	4-1, 1-2	Omonia Nicosia
1984-1985	Turul 2	1-1, 0-1	Girondins Bordeaux
1990-1991	Turul 1	1-1, 5-1	Saint Patrick's
1990-1991	Turul 2	1-1, 0-4	FC Porto

[ascunde]Liga Campionilor
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
1992-1993	Turul 1	0-1, 2-0	Kuusysi Lahti
1992-1993	Turul 2	0-0, 0-2	Olympique Marseille
2000-2001	Turul 2 preliminar	2-3, 1-3	Polonia Varşovia
2002-2003	Turul 2 preliminar	0-1, 1-3	Club Bruges
2004-2005	Turul 2 preliminar	1-0, 1-0	MSK Zilina
2004-2005	Turul 3 preliminar	1-2, 0-3	Manchester United
2007-2008	Turul 3 preliminar	1-1, 1-3	Lazio Roma

[ascunde]Cupa Cupelor - sfertfinalistă (1989), semifinalistă (1990)
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
1968-1969	Turul 1	-	Vasas Gyor (retrasă)
1968-1969	Turul 2	1-1, 0-4	West Bromwich Albion
1986-1987	Turul 1	1-2, 0-1	17 Nentori Tirana
1987-1988	Turul 1	0-2, 0-1	FC Malines
1988-1989	Turul 1	3-0, 3-0	Kuusysi Lahti
	Turul 2	1-1, 1-0	Dundee United
	Sferturi de finală	1-1, 0-0	Sampdoria Genova
1989-1990	Turul 1	0-1, 2-0	Dinamo Tirana
	Turul 2	2-0, 6-1	Panathinaikos Atena
	Sferturi de finală	2-1, 2-0	Partizan Belgrad
	Semifinale	0-1, 0-2	Anderlecht Bruxelles

[ascunde]Cupa UEFA - sfertfinalistă (1982)
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
1970-1971	Turul 1	5-0, 0-1	PAOK Salonic
1970-1971	Turul 2	1-0, 0-3	FC Liverpool
1974-1975	Turul 1	3-0, 1-0	Boluspor
1974-1975	Turul 2	1-1, 2-3	FC Koln
1976-1977	Turul 1	0-0, 1-2	AC Milan
1979-1980	Turul 1	3-0, 9-0	AEK Larnaca
1979-1980	Turul 2	2-0, 0-3	Eintracht Frankfurt
1981-1982	Turul 1	3-0, 1-2	Levski Sofia
	Turul 2	3-2, 1-1	Internazionale Milano
	Sferturi de finală	0-1, 1-3	IFK Göteborg
1985-1986	Turul 1	2-1, 0-1	Vardar Skopje
1993-1994	Turul 1	3-2, 1-3	Cagliari Calcio
1994-1995	Turul 1	3-3, 1-2	Trabzonspor
1995-1996	Turul 1	0-1, 1-1	Levski Sofia
1996-1997	Turul 1	0-2, 1-2	Knattspyrnufelag Reykjavik
1999-2000	Tur preliminar	7-0, 6-2	Mondercange
1999-2000	Turul I	1-0, 0-2	Benfica Lisabona
2003-2004	Tur preliminar	5-2, 1-1	Metalurgs Liepājas
	Turul I	2-0, 3-2	Şahtior Doneţk
	Turul II	0-4, 3-1	Spartak Moscova
2004-2005	Turul I preliminar	0-0, 1-3	Partizan Belgrad
2005-2006	Turul II preliminar	3-1, 1-2	Omonia Nicosia
	Turul 1	5-1, 0-1	Everton
	Grupe	0-0	Heerenveen
	Grupe	0-1	Levski Sofia
	Grupe	1-0	ŢSKA Moscova
	Grupe	1-2	Olympique Marseille
2006-2007	Turul I preliminar	4-0, 5-1	Hibernians Paola
	Turul II preliminar	1-0, 1-1	Beitar Ierusalim
	Turul 1	4-3, 4-1	Skoda Xanthi
	Grupe	2-1	Beşiktaş Istanbul
	Grupe	1-1	FC Bruges
	Grupe	2-1	Bayer Leverkusen
	Grupe	1-3	Tottenham Hotspur
	Şaisprezecimi de finală	0-1, 1-2	Benfica Lisabona
2007-2008	Turul 1	1-2, 1-0	Elfsborg
2008-2009	Turul 1	0-1, 0-0	NEC Nijmegen

[ascunde]Liga Europa
Sezonul	Faza	Scor	Adversar
2009-2010	Play-Off	0-3 (masa verde), 3-0 (9-8 pen.)	Slovan Liberec
	Grupe	1-0, 2-1	Sturm Graz
	Grupe	0-1, 0-3	Panathinaikos Atena
	Grupe	1-4, 0-3	Galatasaray Istanbul

Recorduri în Liga I

Meciuri câştigate consecutiv: 17 meciuri (12 iunie 1988 - 27 noiembrie 1988)
Neînvinsă în: 47 meciuri (26 mai 1991 - 20 septembrie 1992)
Înfrângeri consecutive: 7 (8 martie 2003 - 16 aprilie 2003)
Cel mai selecţionat jucător: Cornel Dinu 454
Golgeter: Dudu Georgescu 204

Traiectoria competiţională

1949: locul 8;
1950: locul 8;
1951: locul 2;
1952: locul 2;
1953: locul 2;
1954: locul 3;
1955: Campioană a României;
1956: locul 2;
1958: locul 6;
1959: locul 2;
1960: locul 8;
1961: locul 2;
1962: Campioană a României;
1963: Campioană a României;
1964: Campioană a României;
1965: Campioană a României;
1966: locul 3;
1967: locul 2;
1968: locul 3;
1969: locul 2;
1970: locul 5;
1971: Campioană a României;
1972: locul 7;
1973: Campioană a României;
1974: locul 2;
1975: Campioană a României;
1976: locul 2;
1977: Campioană a României;
1978: locul 5;
1979: locul 2;
1980: locul 5;
1981: locul 2;
1982: Campioană a României;
1983: Campioană a României;
1984: Campioană a României;
1985: locul 2;
1986: locul 4;
1987: locul 2;
1988: locul 2;
1989: locul 2;
1990: Campioană a României;
1991: locul 3;
1992: Campioană a României;
1993: locul 2;
1994: locul 3;
1995: locul 3;
1996: locul 5;
1997: locul 3;
1998: locul 6;
1999: locul 2;
2000: Campioană a României;
2001: locul 2;
2002: Campioană a României;
2003: locul 6;
2004: Campioană a României;
2005: locul 2;
2006: locul 3;
2007: Campioană a României;
2008: locul 4;
2009: locul 3;
2010: locul 6

Jucători

Lotul de jucători în sezonul 2010-2011

Listă actualizată la data de 17 iunie 2010

Nr.	Poziţie	Jucător
2	F	Zie Diabate
3	F	Cristian Pulhac
4	F	Cosmin Moți
5	M	Djakaridja Koné
6	M	Laurenţiu Rus
7	M	Ianis Zicu
9	A	Marius Niculae
10	M	Marius Alexe
12	P	Emilian Dolha
17	A	Andrei Cristea
18	F	Lucian Goian
20	M	Adrian Cristea
21	F	Dragoș Grigore
22	M	Gabriel Torje
25	F	Adrian Scarlatache
26	M	Andrei Mărgăritescu

Nr.	Poziţie	Jucător
29	M	Ousmane N'Doye
34	P	George Curcă
99	A	Claudiu Niculescu
-	P	Cristian Bălgrădean
-	F	Helder Ferreira
-	F	Silviu Izvoranu
-	F	Sergiu Homei
-	F	Rareș Soporan
-	F	Blaze Todorovski
-	F	Juan Pablo Garat
-	M	Hristu Chiacu
-	M	Cornel Predescu
-	M	Cătălin Munteanu
-	A	Liviu Ganea
-	A	Georgian Păun
-	A	Osvaldo Miranda

Performanţe individuale obţinute de jucători dinamovişti

Jucători dinamovişti care au obţinut titlul de golgheter: Titus Ozon (1952 - 17 goluri, 1953 - 13 goluri); Alexandru Ene I (1954 - 20 de goluri); Constantin Frăţilă (1964 - 19 goluri); Florea Dumitrache (1969 - 22 de goluri, 1971 - 15 goluri); Dudu Georgescu (1975 - 33 de goluri; 1976 - 31 de goluri; 1977 - 47 de goluri, 1978 - 27 de goluri); Rodion Cămătaru (1987 - 44 de goluri); Dorin Mateuţ (1989 - 43 de goluri); Gábor Gerstenmájer (1992 - 18 goluri); Marius Niculae (2001 - 20 de goluri); Ionel Dănciulescu (2004 - 21 de goluri); Claudiu Niculescu (2005 - 21 de goluri, 2007 - 18 goluri).

Laureaţi ai trofeului „Gheata de Aur”: Dudu Georgescu (1974-1975, 1976-1977), Rodion Cămătaru (1986/1987), Dorin Mateuţ (1988/1989)

Laureaţi ai trofeului „Jucătorul anului”: Florea Dumitrache (1968, 1969), Cornel Dinu (1970,1972), Dudu Georgescu (1976), Dorin Mateuţ (1988), Ionel Dănciulescu (2004).

Echipa tehnică

Antrenori faimoşi

Pentru detalii, vezi: Lista antrenorilor FC Dinamo Bucureşti.

Cei mai importanţi antrenori ai echipei Dinamo sunt Angelo Niculescu cu două titluri de campion, în 1955 şi 1965, Nicolae Nicuşor Dumitru cu şase titluri, în 1962, 1964, 1971, 1975, 1983 şi 1984, cel care a calificat-o pe Dinamo în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în sezonul 1983-1984, Ion Nunweiller, care a câştigat două titluri, în 1973 şi 1977, Mircea Lucescu, antrenor la Dinamo vreme de cinci sezoane, în care a câştigat de două ori Cupa României, în 1986 şi 1989 şi campionatul in 1990; de asemenea, Lucescu a dus echipa până in sferturile de finală ale Cupei Cupelor în sezonul 1988-1989, iar anul următor în semifinalele aceleiaşi competiţii. Cornel Dinu a marcat revenirea echipei Dinamo pe scena fotbalului românesc, câştigând titlul în anul 2000, după o pauză de opt ani, şi Cupa României în anul 2001.

Echipa actuală

Listă actualizată la data de 1 iunie 2010

Nume	Naţionalitate	Funcţie
Ioan Andone	România	Antrenor principal
Ionel Ganea	România	Antrenor secund
Cornel Dinu	România	Director tehnic
Florin Prunea	România	Manager sportiv
Claudio Bozzini	Italia	Antrenor cu portarii
Mircea Oaidă	România	Preparator fizic
Constantin Niculae	România	Preparator fizic
Liviu Bătineanu	România	Medic
George Vescan	România	Psiholog
Bogdan Ionescu	România	Maseur
Gabriel Niculescu	România	Maseur

Dinamo II Bucureşti

Informaţii generale

Nume complet

FC Dinamo II Bucureşti

Culori

alb şi roşu

Stadion

Stadionul Florea Dumitrache
(6.000 locuri)

Campionat

Liga II

Antrenor

Costel Orac

Dinamo II

Pentru detalii, vezi: Dinamo II Bucureşti.

Dinamo II Bucureşti este echipa satelit a lui Dinamo care evoluează în Liga a II-a.

Lotul de jucători

Nr.	Poziţie	Jucător
1	P	Alexandru Oprea
2	F	Ferdin Amet
3	F	Florin Acsinte
4	M	Dragoş Dragalina
5	A	Jean Mendy
6	F	Mirel Soare
7	M	Alin Marcu
8	M	Dragoş Gheorghiu
9	A	Cătălin Bădăuţă
14	M	Alexandru Andrei
15	F	Marian Botea
16	M	Sebastian Moise
18	F	Cristian Coandă
19	M	Cătălin Neagu

Nr.	Poziţie	Jucător
20	M	Cornel Predescu
21	F	Dragoş Grigore
23	P	George Curcă
	P	Mădălin Paţac
	F	Pavlo Ianciuk
	F	Bogdan Topor
	M	Alexandru Neculai
	M	Raphael Stănescu
	M	Mihai Manu
	M	Anoh Attokoura
	M	Ionuţ Goşman
	A	Natanael Pavăl
	A	Adrian Bălan

Fotogalerie

Logo 1948-1950	Logo 1950-1974	Logo 1974-1990	Logo 1990-1992
Logo 1992-1998	Logo 1998-2004	Logo 2004-prezent

26 iunie	United States	1 - 1	Ghana
26 iunie	Uruguay	2 - 1	Korea Republic

27 iunie	Argentina	ora 21:30	Mexico
27 iunie	Germany	ora 17:00	England

28 iunie	Brazil	ora 21:30	Chile
28 iunie	Netherlands	ora 17:00	Slovakia

29 iunie	Spain	ora 21:30	Portugal
29 iunie	Paraguay	ora 17:00	Japan

sabato 26 giugno 2010

Meciuri - faza saisprezecimilor

martedì 22 giugno 2010

Dubla de senzatie David Villa: Spania 2-0 Honduras! Vezi rezumatul

domenica 20 giugno 2010

Paraguay, cu un pas in optimi! Slovacia 0-2 Paraguay! Vezi rezumatul:

Italia s-a facut de ras: Italia 1-1 Noua Zeelanda! Vezi rezumatul

Egal rusinos obtinut de echipa lui Marcello Lippi pe stadionul din Nelspruit. Daca se va clasa pe locul 2 al grupei F, Italia va intalni Olanda in optimile de finala ale Mondialului

sabato 19 giugno 2010

Cele mai titrate echipe din ROMANIA

CFR Cluj

Istoric

1907-1920

1921-1945

1946-1958

1958-1969

1969-1976

1976-1989

1989-2004

2004-2010

Palmares

Imnuri oficiale

Echipa tehnică

Centru copii şi juniori

Lot de jucători 2009-2010

FC Unirea Urziceni

Istoric

Sezonul 2009–2010

Culori şi stemă

Palmares

Stadion

Jucători

Lotul în sezonul 2009-2010

Jucători importanţi

Echipa tehnică

Echipa actuală

Echipa administrativă

FC Timișoara

Istoric

Poli Timişoara

Mutarea AEK Bucureşti la Timişoara

Litigiul cu Claudio Zambon

Stadion

Suporteri

CVUCS

Palmares

Meciuri disputate în cupele europene

Echipa actuală

Jucători împrumutaţi

FC Timisoara II

Fotogalerie

FC Steaua București

Istorie

Tradiţie

Jucători remarcabili

Suporteri

Recorduri

Palmares

Lotul actual de jucători (2010-2011)

Împrumutaţi

Ierarhie căpitani

Antrenori

Istoria antrenorilor

Preşedinţii

Stemă

Culori

FC Rapid București

Istorie

Primii paşi

1945–1970

1970–1990

1990–prezent

Stadionul Giuleşti

Imn

Suporteri

Jucători notabili

Palmares

Rapid în cupele europene

Lotul de jucători pentru sezonul 2009–10

Transferuri iarna 2009-2010